de câteva luni, ajung primul la birou, în fiecare dimineață. excepție fac diminețile în care nu ajung primul, dar sunt puține. atunci înseamnă fie că nu vin deloc, fie că am avut altă treabă în dimineața respectivă, sau am avut o întâlnire etc. în rest, pur și simplu colegii mei (și suntem vreo 13 pe-aici) nu pot bate scorul ăsta: 9.20 – early in ză morning, cum s-ar zice.

sunt convins că și prin alte birouri e unul care vine primul. ajungi după el și te întrebi dacă ușile / poarta sunt deja deschise. apeși precaut pe clanță, să încerci, sau chiar te apropii cu cheia pregătită. asta la început, până te obișnuiești că nu ești primul. de obicei! – și când colegul matinal sau colega matinală își încalcă obiceiul, dai cu nasul în ușă 😛

ce părere aveți despre ăștia care se scoală devreme să vină la birou? sunt ei oameni harnici și serioși, care vin din timp ca să-și facă agenda pe ziua respectivă, să dea mailuri și să facă cafele pentru ceilalți? sunt ei uorcoholici care nu sunt în stare să aprecieze dulceața celor 15-20 de minute petrecute în pat DUPĂ ce sună ceasul? sunt adepții sculatului devreme și al băutului cafelei în razele crude ale soarelui abia răsărit? sunt niște nesimțiți care te fac să te simți prost că, dimineață cu dimineață, ajung acolo înaintea ta?

în cazul meu, se-ntâmplă pur și simplu că mă trezește mama s-o duc la birou. asta pățești dacă încă mai locuiești cu părinții! 😛

Anunțuri