You are currently browsing the monthly archive for Octombrie 2010.

cum am mai spus, nouă ne plac arta, da?

păi dacă da, hai să o și susținem. am aflat de o tânără trupă de teatru care muncește tenace, de mică, pentru a culege roadele succesului la maturitate. sau ceva de genul ăsta! 🙂 Teen Media se numește.

dacă vreți să-i vedeți pe scenă, mergeți la Teatrul Arca, pe Călărași 55, Duminică seara. mai multe informații despre piesa ”Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vișniec, pe care au montat-o ei, aflați pe pagina de Facebook a evenimentului, adica aici. am înțeles ca va fi un spectacol interactiv și plin de surprize, care nu va fi clar când a început și când s-a terminat, astfel încât toată lumea va trăi o experiență cu totul deosebită, dacă mi se permite clișeul.

enjoy!

Anunțuri

duminică seara m-am întâlnit cu bunul meu prieten și fost coleg, Andrei, la o nuntă a altui bun prieten și fost coleg. la nuntă, ce să faci, mai tragi o sârbă, mai tragi o bere dacă nu ești cu mașina, mai bagi o sarma, un pește, un strugure, mai spargi un balon mai etc.

și, desigur, printre altele, mai bagi o discuție politică. și zice Andrei: eu nu sunt de acord cu protestele astea! așa e el, mai direct, n-ar fi bun să-l invite ăștia pe la show-urile lor politice, că nu le învârte pe după virgulă până amețești, le zice de-a dreptul. zice: eu nu sunt de acord cu ăștia care își iau banul de la Stat și ies să strige în Piața Victoriei.

de ce mă nu ești de acord? nu le-a tăiat 25%? le e și lor greu – la profesori le-au promis bani și nu le-au mai dat…

mă, știi câți sunt prin instituții și plimbă hârtii! știm toți foarte bine. câți o ard pe-acolo și papă bani degeaba. stau 8 ore și fug acasă. păi eu muncesc frate pentru banii pe care-i iau. eu zbor dacă nu-mi fac treaba, dacă nu am rezultate. și sunt evaluat și presat și pierd și nopți la birou. ăștia s-au obișnuit la căldurică. știi cum e: un băiat are tata, ia să-l bage tata pe el undeva la stat, să ia niște bani, nu mulți, dar siguri! și să aibă viitorul asigurat. și îi amputează pe ăștia de mici, habar n-au ce e cu ei, nu știu nici o meserie, nu știu să facă nimic!

lasă-i mă să înoate! a mai zis Andrei.

nu știu dacă le-a zis pe toate cele de mai sus sau cam ăsta era spiritul discuției și restul am pus de la mine, dar asta a zis-o și mi se pare că dă mult de gândit (nu neapărat în lumina protestelor recente sau viitoare, ci așa în general): lasă-i mă să înoate!

azi am comandat o pizza iar colegii mei câte o ciorbă. ne era foame. da, ne era foarte foame.

au zis că vine în maxim 60 de minute.

am sunat noi după vreo oră și un sfert – unde sunteți cu mâncarea noastră?

păi stați să vedeți, că a plecat un băiat care e nou și nu prea știe zona. a zis că știe, dar se pare că nu știe, îl pun să vă sune.

ne sună. îi explicăm. Alex, băiat bun, ne sugerează să nu sărim la gâtul lui, că e și el nou și probabil e ud că a greșit adresa și i s-a răcit mâncarea. bine, nu-l torturăm când intră, ba îi lăsăm și-un mic bacșiș.

individul nu-și cere măcar scuze.

una din ciorbe s-a vărsat, pizza s-a sleit. Alex renunță să mai mănânce.

serviciile sunt proaste, nu? ce simplu e să arunci cu piatra. dar eu lucrez ca prestator de servicii și știu și cum e să vrei să prestezi servicii de calitate, să-ți dai toată silința, și să nu aibă cine să vadă asta. deci și prestatorii de servicii și beneficiarii sunt de multe ori la pământ.

ce ne rămâne de făcut? să ne apucăm de lucrat pământul ca să ne producem mâncarea singuri și să nu mai fie nevoie să câștigăm bani ca să-i dăm pe pizza?

a devenit destul de clar că noi românii avem boala asta: să ne comparăm cu alții. or fi alții la fel de ospitalieri ca noi? dar la fel de hoți? ca la noi la nimeni – atâta frumusețe, atâta sălbăticie în munții noștri, atâta diversitate, de la mare până în Apuseni… ca la noi la nimeni – atâta hoție, atâta nesimțire, atât dispreț pentru cel de lângă tine.

oricum am fi noi, trebuie să fim altfel decât alții, ori cu mult mai rău, ori incomparabil mai bine. cred că nu e nici un bai să ne tot comparăm cu alții – în definitiv identitatea unei entități se definește prin delimiările ei de altele asemănătoare. dar mai cred că ne comparăm prost și inutil, la nivel superficial, la nivel de clișeu.

de unde mi-au venit gândurile astea? n-am făcut decât să dau o căutare pe Google cu ”New York City” și am apăsat pe ”maps”. am primit asta (click pentru mărire):

pe urmă, m-a ros curiozitatea să văd și harta Bucureștiului, frapat de cât de incredibil de regulată e rețeaua stradală din New York. harta Bucureștiului arată așa:

din moment ce am intrat fără să vreau pe făgașul ăsta comparativ între București și New York City, m-am apucat să adâncesc comparația și am citit ce are Wikipedia de spus despre cele două metropole. mi se pare un exercițiu interesant și îl recomand. dacă vrem să comparăm date concrete, nu percepții și clișee.

aici despre New York City.

aici despre București.

România nu este încă o țară civilizată pentru că aici nu funcționează instituția amenzii. acesta este crudul și banalul adevăr. dacă ar funcționa instituția asta a amenzii, eu sunt gata să pariez că în România ar veni, în decurs de câțiva ani, de două ori mai mulți turiști străini.

1. instituția amenzii este fundamentală pentru un stat democratic modern. democrația, dintr-un punct de vedere mai ”economic”, se rezumă la libertatea indivizilor de a face contracte. nu le respecți, plătești. aici intervine garantul democrației, Statul, prin instrumente specifice, cum e amenda.

2. cum ar trebui să funcționeze instituția amenzii. amenda este penalizarea pentru nerespectarea unui contract. să luăm drept exemplu șoferii bucureșteni. din momentul în care au pus mâna pe permisul de conducere, ei au făcut un contract cu ceilalți participanți la trafic și cu Statul, angajându-se să respecte niște reguli. ai parcat aiurea? plătești. ai depășit coloana la semafor pe linie continuă? plătești. ai călcat pietonul pe trecere? plătești. cât o să mai tot plătești? până te potolești.

singura regulă care garantează buna funcționare a instituției amenzii este: amendează pe oricine încalcă un contract, de oricâte ori îl încalcă.

3. amenzile și mentalitatea. destul de repede după Revoluție, a apărut un cuvânt nou, magic, în limbajul analiștilor (alt cuvânt nou): mentalitate. toți au început să trâmbițeze că avem nevoie de o schimbare de mentalitate. asta, după umila mea părere, este o prostie cât casa. discutăm despre niște probleme concrete: mizerie pe străzi și prin păduri, trafic haotic, evaziune fiscală la toate nivelurile etc. cum rezolvăm? printr-o schimbare de mentalitate. adică o stăm și o să așteptăm până când oamenii, prin cine știe ce minune, dacă se poate televizată, vor deveni deodată buni.

până să schimbăm mentalitatea, avem nevoie să schimbăm, imediat, comportamentul. cu pedepse. cu amenzi.

4. amenzile și bugetul. acum ceva vreme, nuș’ câte mii de polițiști au ieșit în stradă și au strigat niște lozinci amuzante în față la Cotroceni. și au aruncat cu caschete, se pare. s-au crezut foarte speciali, pe chestia asta. printre altele, erau supărați că li s-au redus salariile. eu am o propunere pentru Guvernul României:

dați-le polițiștilor jumătate din banii încasați din amenzi, să-și completeze salariile reduse, iar cu cealaltă jumătate scoateți țara din criză. și cu asta am făcut și reforma morală despre care ne tot aburesc politicienii că o vor face ei, uite-acuș…

în Ziua de Cluj apare această știre. pe scurt, e vorba de niște băieți care filmează, dintr-o mașină, ce se petrece în mașina din fața lor. o tânără (nu știu cum au verificat cei de la Ziua de Cluj că e clujeancă, probabil numărul mașinii li s-a părut un indiciu suficient) iese pe geamul mașinii și se dă puțin în spectacol. e doar în sutien, iar la un moment dat își dezgolește sânii cu totul.

nu știu exact de ce, dar asta mi-a amintit de școală. să presupunem că tânăra este o elevă de liceu – de altfel, ar fi cam vârsta obișnuită pentru astfel de… expuneri. să zicem că are cam 17-18ani. vă puteți imagina ce e în capul ei? aveți idee în ce lume trăiește?

nu știu eu să pomenesc toate numele care reprezintă pentru ea repere. pot doar să-mi închipui că în mintiulica ei se învârt niște aspirații confuze către faimă, bani, dragoste pasională cu tot felul de tipi simpatici, bogați și generoși, dar ce zic eu: sensibili și romantici!, telefoane și mașini de lux, dansuri lascive și șampanie scumpă, fără muncă, fără obligații, fără cenzura tâmpită a părinților și a profilor.

așa așa, aici am vrut să ajung. la cenzura părinților și a profilor. să-i luăm pe rând.

părinții sunt ăia care au avut și ai același gen de aspirații acum 20 de ani. s-au îndrăgostit, s-au luat, și-au dat seama că au nevoie de o casă unde să locuiască împreună. s-au îndatorat, s-au spart niște baloane de săpun, niște vise, a venit munca peste ei. de unde visau concedii la mare în străinătate, s-au trezit la Nisipurile de Aur cu Loganul luat în Leasing șutit de hoții bulgari. de unde mama își promitea să se aranjeze săptămânal la un salon de cosmetică, a ajuns să o coafeze o prietenă, acasă. și nu iese blondul ăla… la tata a fost mai simplu – fotbal la TV și grătar în loc de scuba-diving sau tenis. ce-au învățat din toate astea? că banii se fac greu, că trebuie să ai școală ca să nu muncești cu cârca, că nu tot ce zboară se mănâncă.

profii sunt ăia care au simțit, la un moment dat în viața lor, că înțeleg niște lucruri și ar putea să le împărtășească și altora. pentru unii sentimentul ăsta generos s-a transformat în meserie; unde a suflat Duhul Sfânt, s-a făcut vocație și oamenii ăștia au devenit lumini pentru minți tinere și răzvrătite. și le-au dat direcție. pentru alții sentimentul ăsta a fost îngropat rapid sub mizeriile zilnice: ce pun pe masă, de unde bani de motorină, ce mă fac că se mai naște unul, mama e bolnavă și operația e scumpă, pe 15 trebuie plătită RATA la BANCĂ! ăștia mici sunt niște bătuți în cap și oricum li se rupe de școală, azi cred că le dau drumu’ mai devreme că vine văr-miu să-mi aducă niște vin pentru botez.

cum se uită părinții și profesorii la fiica și eleva lor care scoate țâțele ei tinere și excitate pe geamul mașinii? mai înțeleg ei cum o stârnesc pe aia mică un sclipici, un prieten cu mașină, o geantă de ștrasuri, o sută de lei…? habar n-au ei ce discută ea pe mess cu prietenele. habar n-au că profilurile de hi5 și de facebook sunt pline cu poze sexi, făcute cu telefonul la oglindă. habar n-au că în ora de mate fata se gândește dacă să o facă cu ăla de-a 12-a sau să mai aștepte până la 18 ani, că așa a auzit ea de la o prietenă că e mai bine.

dar ce fac, Doamne iartă-mă? vorbesc cumva despre conflictul între generații? despre cum munca și problemele ”celor mari” îi fac intoleranți și aspri față de derapajele mai mult sau mai puțin firești ale adolescenței?

da, cred că asta fac. cred că am descoperit acest adevăr deja știut: educația e o problemă delicată în epoca asta a internetului.

mă-ntreb cine o să ia taurul de coarne și o să recunoască: fără bani MULȚI + programe atent pregătite și supuse dezbaterii publice, o să rămânem prinși în acest conflict (prea) acut între generații. unii se vor face că predau, alții își vor vâna apatici notele și diplomele.

numai că nu văd nici un semn de asumare a responsabilităților de către ministerul ”de resort”. deocamdată, ministrul Funeriu se mulțumește să aibă, împreună cu tot Guvernul, 11 clase peste liderii PSD. o fi mult?

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva