You are currently browsing the category archive for the ‘bucuresti’ category.

a dat Dumnezeu de am găsit 5 minute să scriu pe blog că am fost (și) anul ăsta la Gaudeamus.

lume multă, aglomerație, înghesuială, pe la unele librării. aer liber pe la alte standuri, după preferințe. am avut ușoara senzație că participanții la Gaudeamus a virat-o spre: hai să facem volum, dacă tot e târg.

n-am simțit că lumea de-acolo e interesată în primul rând de noi apariții editoriale, de lansări (Adelin Petrișor, prezentat de Vlad Petreanu, a vorbit despre volumul ”Războaiele mele”), de noutăți. era interesată să cumpere niște cărți – fie pentru că nu prea mai au oamenii timp să calce prin librării (mi se întâmplă și mie, trebuie să recunosc), fie pentru că asta e filosofia lor: ne luăm cărți la ofertă, de la anticariat sau la târguri.

în aceste condiții, librarii și-au zis: clientul nostru, stăpânul nostru! și au făcut niște standuri cu cărți legate frumos cufunde, cadouri gata împachetate pentru Moș Nicolae / Moș Crăciun, de! sau cu reduceri semnalizate corespunzător.

numai Cărturești, care sărbătorește 10 ani de la înființare și a pus niște discounturi pe site cu ocazia asta, nu s-a îndurat să reducă și la târg, așa că am cumpărat cartea Anetei Bogdan – Branding pe frontul de est, cu 60 de lei, prețul de librărie.

am mai pus mâna pe două romane ale lui Llosa – Mătușa Julia… și Rătăcirile fetei nesăbuite, pe urmă pe The Jungle Books, pe care o redescopăr în original 😀 yeeey!! și o carte a lui Mihai Stănescu cu un titlu extrem de intrigant și împotriva curentului: Realizările Guvernului BOC în perioada 2009-2010. conținutul răsplătește așteptările. 😀

Trupa Echo împlinește 20 de ani de când a început să-și sune chitările și să bubuie în tobe. Îndrăgostiți de stilul marilor trupe de anii ’70-’80, au avut răbdare să-și distileze mesajul muzical și liric până au fost mulțumiți de ce auzeau în sala de repetiții.

Acum le apare primul album – The Dream, a cărui lansare va avea loc pe data de 12 noiembrie, ora 21, la clubul Prometheus, Bucuresti, Pta. Natiunilor Unite nr. 3-5. Mergeți de-i ascultați!

Pentru exemplificare, poftiți o mostră de cum poate să sune, încă, rockul cântat din pasiune:

Echo – The Illusion MP3

 

cum am mai spus, nouă ne plac arta, da?

păi dacă da, hai să o și susținem. am aflat de o tânără trupă de teatru care muncește tenace, de mică, pentru a culege roadele succesului la maturitate. sau ceva de genul ăsta! 🙂 Teen Media se numește.

dacă vreți să-i vedeți pe scenă, mergeți la Teatrul Arca, pe Călărași 55, Duminică seara. mai multe informații despre piesa ”Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vișniec, pe care au montat-o ei, aflați pe pagina de Facebook a evenimentului, adica aici. am înțeles ca va fi un spectacol interactiv și plin de surprize, care nu va fi clar când a început și când s-a terminat, astfel încât toată lumea va trăi o experiență cu totul deosebită, dacă mi se permite clișeul.

enjoy!

a devenit destul de clar că noi românii avem boala asta: să ne comparăm cu alții. or fi alții la fel de ospitalieri ca noi? dar la fel de hoți? ca la noi la nimeni – atâta frumusețe, atâta sălbăticie în munții noștri, atâta diversitate, de la mare până în Apuseni… ca la noi la nimeni – atâta hoție, atâta nesimțire, atât dispreț pentru cel de lângă tine.

oricum am fi noi, trebuie să fim altfel decât alții, ori cu mult mai rău, ori incomparabil mai bine. cred că nu e nici un bai să ne tot comparăm cu alții – în definitiv identitatea unei entități se definește prin delimiările ei de altele asemănătoare. dar mai cred că ne comparăm prost și inutil, la nivel superficial, la nivel de clișeu.

de unde mi-au venit gândurile astea? n-am făcut decât să dau o căutare pe Google cu ”New York City” și am apăsat pe ”maps”. am primit asta (click pentru mărire):

pe urmă, m-a ros curiozitatea să văd și harta Bucureștiului, frapat de cât de incredibil de regulată e rețeaua stradală din New York. harta Bucureștiului arată așa:

din moment ce am intrat fără să vreau pe făgașul ăsta comparativ între București și New York City, m-am apucat să adâncesc comparația și am citit ce are Wikipedia de spus despre cele două metropole. mi se pare un exercițiu interesant și îl recomand. dacă vrem să comparăm date concrete, nu percepții și clișee.

aici despre New York City.

aici despre București.

e luna mea…

„Never say I’m sorry!” pare să fie legea de căpătâi a comerciantului român.

judecați următoarea istorioară: cineva se duce să cumpere cercei pentru o fetiță. îi cumpără vineri seara și are nevoie de cerceii respectivi duminică. are proasta inspirație să cumpere de la B&B Collection, din magazinul Victoria. alege cerceii care îi plac, plătește, pleacă fericită.

ajunge acasă și se uită, desigur, din nou la cercei. ce constată, cu neplăcere? că a cumpărat doi cercei, dar nu o pereche. unul e mai lat, altul mai îngust, unul are cu o pietricică mai mult decât celălalt. hai cu ei înapoi, sâmbătă dimineața. ei, acum începe circul!

vânzătoarea de la B&B Collection îi spune: duduie, nu pot să ți-i primesc înapoi! procedura noastră e foarte strictă – trebuie să mergeți cu cerceii la service-ul nostru și să vă întoarceți cu o garanție că sunt cercei de aur de 14 karate, pentru că nimic nu-mi garantează mie că dvs. nu ați venit cu altă pereche de cercei, din aur de calitate mai slabă, de 9 karate.

duduia: *&^*&^ *&^*&^%^$^% )(#$@#@!$#@!#@!!! cum adică doamnă, nu mă recunoașteți, eu am fost aici aseară și am cumpărat cerceii! dați-mi alt cerceluș care să fie pereche și hai să ne vedem de treburile noastre, fiecare de a lui!

vânzătoarea: a, păi nu așa! nu vă putem primi cerceii! și frate-miu dacă vine cu cerceii înapoi de pe o zi pe alta, eu nu-i primesc până nu-i verifică service-ul. așa e procedura!

duduia: da’ procedura e să-mi vindeți mie o pereche de cercei sau cercei desperecheați?

vânzătoarea: eu v-am vândut cercei buni, de aur de 14 karate…

duduia: și eu pe ăștia vi-i aduc înapoi! numai că mi-ați vândut un cercel și încă un cercel, nu o pereche de cercei, așa cum cumpără oricine de când e lumea și pământul. cum îndrăzniți să mă bănuiți că vreau să vă înșel, când dvs. m-ați înșelat pe mine și nu mi-ați vândut marfa cum trebuie de la bun început!

vânzătoarea: trebuia să vă uitați mai bine! e omenește să greșim și noi, doar nu suntem roboți! vina e a dvs. așa cum este și a mea!

duduia: !$#@!$#@ _)(_)*(&(* _|_! nu sunteți roboți? dar când vine vorba de proceduri văd că sunteți roboți! pot să vorbesc cu șeful sau șefa dvs.?

vânzătoarea: eu sunt șefa de raion. șefii mei nu pot să-i azi, în nici un caz nu pot să-i sun ca să-i deranjez cu așa o problemă…

duduia: iar sunt și mai mică, nu? deci luni mă duc la service și mă-ntorc cu garanția și vreau banii înapoi!

vânzătoarea: nu vă putem da banii înapoi, puteți să vă alegeți alți cercei…

duduia: ce să fac cu alți cercei, că mie-mi trebe mâine! să faceți bine să-mi dați banii înapoi!

vânzătoarea: ba nu, asta nu vă pot garanta.

duduia: și de ce trebuie să umblu eu la service-ul dvs. pentru o gafă pe care ați făcut-o dvs?

vânzătoarea: puteți lăsa cerceii la noi și îi trimitem noi la atelierul nostru, dar durează o săptămână…

duduia: !#@!#@! )(* ^%^%$!

după care duduia s-a hotărât să verifice la alt bijutier dacă cerceii sunt într-adevăr de 14k și a început să caute pe net un nr de la protecția consumatorului. pe care l-a și găsit. și a aflat și o adresă de mail unde va face o reclamație pe adresa B&B Collection. și o să vedem la ce rezultat va ajunge, pentru că a promis că mă va ține la curent.

dar ce nu pot eu să înțeleg din toată situația asta e: cum, frate, după ce i-ai dat omului cercei desperecheați, nu ai bunul simț să spui: e vina mea, îmi pare nespus de rău, sunt dezolată, iertați-mă, dar astea sunt procedurile! Doamne, ce rău îmi pare, veniți luni și dacă nu mai vreți alți cercei, facem tot posibilul să vă dăm banii înapoi…

păi vânzătorul japonez își făcea seppuku în direct, madam vânzătoareo! e vina clientului că i-ai dat cercei desperecheați? e vina lui că i-ai vândut o marfă proastă? poate pe străzile din Ierusalim, unde încearcă să te fraierească arabii, nu într-un magazin dintr-o capitală europeană!

later edit: ”duduia” și-a luat până la urmă banii înapoi. asta după ce a trebuit să umble pe cheltuiala ei până la atelierul B&B de la magazinul Unirea și să primească de-acolo rezoluția: se returnează contravaloarea. ca să fie cu inima împăcată, s-a dus și până la ANPC-MP (pentru neinițiați – Autoritatea Nationala pentru Protecția Consumatorului, Metale Prețioase) și a verificat și acolo dacă aurul avea într-adevăr 14K. avea. și tot ca să fie cu inima împăcată, a făcut reclamație la OPC București, pe mail. deocamdată așteaptă răspuns.

A! după ce i-a dat banii înapoi, șefa de raion (vânzătoarea) i-a spus: Ne cerem scuze…

nu face nimic… oricând!

eu sunt ochelarist.

nu am fost dintotdeauna așa. la început eram un om normal, cu vedere decentă. îi luam în balon pe toți agaricii de la bloc cu fundurile lor de borcan, care ne priveau cu ochii mijiți din spatele sticlelor pe noi, Fotbaliștii. la grădiniță, băteam ochelariști numai așa, de relaxare, pentru că era clar că sunt lași, proști și trișori.

în școala generală, n-am avut ochelariști în clasă. la un moment dat, în clasa a IV-a, un bun camarad, la fel de zăpăcit și de golan ca noi toți, a fost nevoit să-și pună ochelari. deodată lumea noastră a vânătorilor de ochelariști s-a clătinat. era un băiat excelent, scuipa cu nonșalanță la 3-4 metri, sărea garduri înalte până la piept fără să le atingă, era cel mai bun la fotbal din clasă. și totuși devenise ochelarist. era oare posibil ca ochelariștii să fie și băieți de treabă? cel puțin cei care nu se născuseră ochelariști…

prin clasa a VII-a sau a VIII-a, mi-am dat seama că am ajuns să stau în banca a II-a, eu care tot timpul mă furișam de câte ori puteam în spatele clasei. NU MAI VEDEAM LA TABLĂ! la un control medical de rutină, a căzut ca un trăznet vestea: eram miop! -2 la un ochi, -2,5 la celălalt, așa deodată!

am încercat să trec peste șocul purtării ochelarilor. erau o compoziție ridicolă de sticlă și metal care spânzura pe nasul meu. când mi i-am pus prima dată, toți îmi păreau niște buboși și poroși îngrozitori. ce fețe aveau! aha, deci de asta ne era frică de ochelariști, mi-am zis, pentru că ei văd atât de bine toate bubele noastre!

mă-ntreb acum dacă aversiunea față de ochelariști din copilărie are legătură cu faptul că grădinița și școala mea primară se petreceau în plin comunism, iar anii care au urmat n-au fost departe… oare ura față de intelectuali îmbrăca forma agresiunii verbale sau chiar fizice la adresa ochelariștilor? oare în țările din vest ochelariștii sunt la fel de luați peste picior și chinuiți ca la noi?

oricum ar fi, ca ochelarist am învățat rapid să-mi transform handicapul într-un avantaj. un om cu oarece carte, la o vârstă suficient de matură, a înțeles deja că ochelarii nu sunt semn de prostie, de imbecilitate sau de alte cusururi intelectuale sau morale. sunt o rezolvare pentru o problemă fiziologică. cei care nu sunt destul de copți la minte ca să înțeleagă asta trebuie puși la punct scurt. așa că uite un dialog între mine și un taximetrist arțăgos, nemulțumit că l-am încurcat preț de 20 de secunde oprind la gară în spatele lui. l-am împiedicat să iasă din parcare în timp ce scoteam cât puteam de repede o valiză din mașină:

– băi ochelaristule, ce-ai oprit mă ca vita-n drum!

– ai și mata răbdare o secundă, că o mut imediat…

– păi ești prost băi, futu-ți ochelarii ăia cu cine ți-a dat permis!

– auzi, știi ceva, mata n-ai ani de șoferie câți ani de școală am eu! așa că ciocu mic!

și ciocu mic a fost. singura dată în viața mea când m-am lăudat cu cât am învățat eu și am închis gura cuiva cu treaba asta :)))

Ce: Ziua Porților Deschise pentru Copii – cu meciuri de rugby tag, competiții sportive, exerciții demonstrative cu câini, cai, restabilire a ordinii publice, atelier criminalistic, luptători din Brigada de Intervenție a Jandarmeriei etc. Multă distracție, aer curat, somn bun după 😀

Când: Mâine, Sâmbătă 29 mai, de la 10.

Unde: La Jandarmeria Română (pe strada Jandarmeriei nr. 9-11), în baza de antrenament și pregătire a jandarmilor.

Plus: copiii se vor putea antrena alături de jandarmi (escaladă, coborîre în rapel, pista psihologică etc.) şi se vor putea plimba cu maşinile de intervenţie folosite pe timpul executării misiunilor.

ok?

cu întârziere, câteva cadre de pe și din MNAC.

Poze de la AC/DC, cu telefonul :D. Cea de mai jos și cele din galeria flickr, undeva în partea stângă.

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva