You are currently browsing the category archive for the ‘oameni’ category.

nu era cine știe ce lucrare – un simplu meniu pentru un club sau ceva local de fițe, unde au bucătar italian sau școlit prin Italia…

și stătea designerul la birou, cu grafica deschisă pe ecranul lui mare, Benq. iar clientul venise în ziua aia cu prietena lui, să vadă și ea meniul șă să-și dea cu părerea, că e și ea fată deșteaptă.

un text pe la sfârșitul meniului spunea așa: ”la desert, puteți opta pentru…” și urmau mai multe variante. designerul zice că a opta înseamnă să alegi una din alea, ceea ce pare să-ți interzică posibilitatea să alegi mai multe.

prietena clientului nu e de acord.

– deci a opta înseamnă a opta, dar nu neapărat pentru ceva. îți dau un exemplu – poți să spui: a opta dintre…, de exemplu. deci, pentru desert, puteți opta dintre…, și înțelege că poți lua mai multe.

– eu nu înțeleg așa, zice designerul, n-am mai auzit de formularea asta – a opta dintre…

– ba da, ba da, îți spun eu că e corectă, zice prietena clientului, că doar m-am pregătit pentru facultatea de drept și știu bine că apărea prin testele alea, e corect așa, deci pune așa…

și se termină întâlnirea. și zice designerul către prietena clientului:

– și cum e la drept?

– am spus eu că sunt la drept? a răspuns ea foaaaarte surprinsă, de parcă cineva îi punea vorbe în gură. sunt la relații internaționale saualtcevadegenulăstaoricumnudrept!

– spuneai mai devreme de examenul pentru facultatea de drept, că te pregăteai de examen.

– păi și am spus eu că am și intrat?

adevărul e că nu a spus, doar am fost de față.

adică n-am fost, dacă e s-o spun p-a dreaptă, dar mi-au povestit băieții :D.

Anunțuri

în seara asta m-am întâlnit cu un vecin. mare om și foarte interesant – de altfel, puteți citi un interviu cu el aici. se ocupă cu producerea de efecte speciale și confecționarea de props pentru spoturi video și filme.

din vorbă în vorbă, ne-am trezit că deplângeam amândoi mentalitatea românului de a ciupi câte ceva pe termen scurt, în loc să-și construiască relații de afaceri bazate pe seriozitate și corectitudine, care să-l ajute să prospere pe termen lung. are tot felul de furnizori de materiale care, atunci când trebuie să facă o ofertă de preț pentru diverse chestii, întâi se scarpină în burtă și pe urmă întreabă: da’ la ce-ți trebuie? none of your business, motherfucker!

ei, și vecinul ăsta al meu tare simpatic și interesant, Noni pe numele său, îmi povestește următoarea întâmplare, auzită de la un prieten care are un prieten etc. cică: reală!

un muncitor de pe undeva din America de Sud ajunge în Suedia și se angajează la Volvo. pentru că era proaspăt sosit în localitate și încă nu avea mașină, merge câteva luni de zile la serviciu împreună cu un coleg, aproape de care locuia. nu stăteau departe de fabrică – la vreo 10km, așa că ajungeau mai mereu primii. și era mă frate-meu la fabrica aia Volvo a lor o parcare mare. da’ mare!

ei, suedezul ăsta care îl aducea pe sud-american cu mașina la serviciu parca întotdeauna la mama naibii, în fundul parcării, deși parcarea era goală și ar fi putut alege orice loc liber, mai aproape de intrarea în fabrică. soare, ploaie sau vânt, el parca pe locul cel mai îndepărtat de intrare și mai mergeau vreo 5 minute pe jos.

sud-americanul n-a băgat de seamă, mai întâi. pe urmă s-a mirat. după vreo lună, când relațiile între colegi s-au mai cordializat, hombre și-a luat inima în dinți și-a întrebat:

– mă suedezule, mă uit la tine de fo n săptămâni și tot văd că noi ajungem primii aici la fabrică și găsim parcarea goală. și, după mintea mea, ai putea să parchezi pe oricare din locurile astea libere. da’ tu parchezi numai la mama naibii, de-mi îngheață picioarele când merg pe jos până la intrarea în fabrică (în Suedia se pare că e mai frig ca în America de Sud). ori aveți locurile pe bon, aici la voi la Volvo? fiecare are locul lui?

– mă sud-americanule, zice acuma suedezul, n-are fiecare locul lui. dar ia gândește-te matale. noi facem fix 10 minute până la fabrică – doar stăm aproape. dar alții vin în fiecare zi și de la nuș’ câte zeci de kilometri, și trebuie să se scoale mai devreme, și tot ajung mai târziu ca noi. și pentru ăia sunt locurile mai apropiate de intrare, pentru care ajung mai târziu la muncă, să nu întârzie, că la fix știi bine că dăm drumu’ la mașinării.

așa i-a zis, se pare, suedezul la sud-american.

de multe ori îi descriem pe alții ca fiind nesimțiți. uneori le-o spunem în față. la semafor, la coadă la magazin (asta mai demult, când nu trăiam așa de bine în România și mai existau cozi…), la cinema, când sună telefonul în timpul filmului.

m-am tot întrebat ce înțelegem de fapt prin sintagma asta: ”nesimțitule!” păi, un om care nu e simțit și ar face mai bine să fie. dar un om simțit ce e? e un om care simte sau care are bun simț, adică simte bine. simte corect.

ce trebuie să simtă oamenii, ca să treacă drept oameni simțiți, cu bun simț? gândiți-vă bine și veți realiza că, de fapt, avem pretenția să simtă ce ne dorim și să nu ne împiedice (ba chiar să ne ajute) să obținem. bine, și noi la rândul nostru am face bine să ne dorim chestii care nu le mutilează altora dorințele și spațiul personal.

sunt situații și situații. dacă vreau să stau jos în autobuz dar nu e niciun loc liber, nu consider că bătrâna din fața mea e nesimțită că nu se ridică să-mi cedeze scaunul. ea, despre mine, așa ar putea considera. dacă asculți muzică la telefon în același autobuz, cu sonorul dat la maxim, după părerea mea ești nesimțit, pentru că nu simți corect care ar fi dorința puternică a majorității oamenilor din acel autobuz: să nu fie nevoiți să suporte un DJ chiar în acel loc.

nesimțirea și bunul simț sunt noțiuni relative la un cadru social, agreat de majoritate. nesimțit este cel care violează unele norme de comportare acceptate tacit sau explicit de majoritatea cetățenilor. să ai bun simț poate să însemne însă mai mult decât să nu fii nesimțit. să ai bun simț înseamnă să fii sensibil la spațiul privat al celor din jur și să ai grijă să nu-l invadezi, ba chiar să-l protejezi. este primul pas, de o politețe aproape elementară, către altruism.

bun simț are cel care întreabă dacă nu cumva deranjează să-și aprindă o țigară, într-un grup aflat în aer liber, la o terasă. bun simț are cea care nu te întrerupe când vorbești, ci te lasă să termini ce ai de zis (în condiții rezonabile). cea care nu folosește tot parfumul înainte să iasă din casă. cel care spune ”te rog” și când ar putea să spună ”vreau!”

mi-ar plăcea să stau câteva zile și să inventariez acțiuni care vădesc bun simț. aș face o listă mare, în oglindă cu acțiunile opuse lor – cele nesimțite, aș tipări lista asta pe un banner imens și aș agăța-o de Teatrul Național.

[blip.tv ?posts_id=3479567&dest=-1]

pentru că i-a venit rândul Dianei Iliescu pe B-Cafe, un promo de la interviul cu ea. pe Diana am cunoscut-o cu ocazia unei burse pentru Statele Unite, în al treilea an de facultate. erau burse date de Fundația pentru o Societate Deschisă în urma unei selecții destul de drastice.

Diana a fost în Ithaca, eu în Arkansas. ne-am întâlnit însă, înainte de plecarea în State, la o sesiune de orientare la Budapesta, câteva zile. pentru că au fost două conferințe organizate de OSI (Open Society Foundation, cum e în engleză) la jumătatea celor două semestre petrecute acolo, la New York și Philadelphia, ne-am întâlnit și cu aceste minunate ocazii. și ne-am mai întâlnit pentru câteva zile în Turcia, la un an după ce ne-am întors din State, la o altă conferință OSI.

Diana este regizoare de teatru și, mai nou, am aflat eu spre surprinderea mea – căci e plecată la Paris la studii și nu mai vorbim așa des – învață să regizeze operă. în România i se joacă Culori (aflat, dacă nu mă înșel, la a patra sau a cincea stagiune) și Blocaj în trafic. mie mi-a plăcut de-am murit Fluturii sunt liberi, spectacolul ei de absolvire. ăsta nu știu dacă se mai joacă.

în câteva zile va fi tot interviul pe B-Cafe.

în caz că nu v-ați dat seama sau ați uitat, vă reamintesc că Paștele s-a cam terminat. adică acum putem să o lăsăm mai moale cu oăle, cărnurile, pasca etc. știu că e dureros, dar în viață trebuie făcute și sacrificii. așa că ne-am întors, cei mai săraci dintre noi, cei care oricum nu aveam altă opțiune, la muncă.

am cam terminat de montat interviul cu Andrei Crivăț. 3 episoade din ce-am filmat cu el după meciul de rugby al naționalei noastre cu Georgia sunt deja online, dar mai sunt două care abia așteaptă să urce. într-unul din ele, Andrei Crivăț povestește despre cel mai trăznit job pe care l-a avut (nu vă stric surpriza…) și despre lucrurile care îi plac. în cel de-al doilea, vorbește despre Mile Cărpenișan, Vlad Petreanu și alți oameni faini pe care i-a întâlnit online și apoi off.

pe B-cafe urmează un interviu cu Diana Iliescu. Diana este regizoarea din spatele spectacolelor Fluturii sunt liberi, COOLori sau Blocaj în trafic… și câteva surprize, care vor fi dezvăluite la momentul potrivit.

ca să închei cu vorba hâtră a lui BZ, asta e cea mai faină săptămână: începe mircuri!

Dupa cum va spuneam aseara Amazonia a fost de departe highlight-ul excursiei de pana acum. E asa o lume, incredibil, cel mai fascinant si diferit loc in care am fost eu vreodata. Deja dupa juma de ora de la decolarea din Bogota, odata trecuti Anzii, dedesubt nu vedeam decat o uriasa intindere de padure, intrerupta doar de panglicile late de apa. Restul de o ora de zbor pana la Leticia asa a aratat. Si asta e doar o mica particica din Amazonia. E o senzatie unica.

N-am nici poze nici povesti cu incredibila biodiversitate a acestui loc. Ce m-a atras pe mine-n primul rand a fost sa vad cum traiesc oamenii in lumea asta. In final este o jungla cat un continent, iar orasele din Amazonia sunt printre cele mai izolate din lume. Cred ca e unul din ultimele locuri de pe Pamant unde distantele inca se masoara mai mult in zile decat in ore. Pentru ca mijlocul principal de transport e vaporul iar distantele uriase… continuarea pe B-Cafe.

știu cât de greu ne e la toți să ne încropim niște existențe relativ aparent fericite, ca să ne mai rămână timp să ne gândim și la alții. știți că Răduță a reușit – a strâns banii și are toate șansele să se întoarcă acasă la copil. dacă blogosfera l-a scos din moarte, înseamnă că blogosfera poate face astfel de minuni. când își pune mintea.

am primit o leapșă de la cei trei pieteni umanitari care sunt (pe care abia acum am văzut-o, că băieții au linkuit direct către home și nu mi-a venit trackback :D) – în fine, nu vă bateți capul cu chestiunile tehnice. ideea e că acest pui de om despre care a vorbit întâi mordechai are nevoie de ajutor.

dacă aveți timp, dacă aveți 10, 50, 100 de lei în plus – dați-i lui. vor fi plasați mai bine decât în mâna vreunui cerșetor de bandă organizată de prin oraș (nu zic că or fi toți așa, să nu se simtă lezată comunitatea cerșetorilor din București).

Cont romanesc pentru donatii:
BRD Agentia Romancierilor
IN LEI – RO39BRDE410SV57748954100
IN EURO – RO20BRDE410SV69441714100
Numele mamei: Popescu Laura Adriana
Pentru donatii din strainatate:
BIC: BRDE sau BRDEROBU

[blip.tv ?posts_id=3429865&dest=-1]

de Andrei Crivăț tot auzeam de la alții. îmi povestise Groparu că este mama bloggerilor clujeni sau ceva pe-acolo. și că e un tip foarte de treabă. Hădean mi l-a pomenit și el, așișderea Chinezu.

deci trebuia să-l cunosc pe viu, odată pornit în vânătoarea mea de oameni cu povești. pentru că un om despre care se povestește trebuie că are și de povestit. s-a întâmplat să-l întâlnesc la #rugbytweetmeet, acum vreo 2 duminici, când naționala de rugby a României a învins Georgia, iar noi bloggerii am făcut galerie.

sâmbătă s-a întâmplat meciul, iar Duminică cei de la Federație au organizat o întâlnire între bloggeri și rugbiști – președintele federației și 3 jucători. pentru că sâmbătă căzusem deja de acord că n-ar fi rău să presteze și Crivăț în fața camerei, într-un interviu pentru B-Cafe, după întâlnirea de duminică am ieșit la o discuție în parc, profitând de primul soare mai căldicel de anul ăsta.

Andrei Crivăț poartă la interviu un tricou din cele dăruite de Federație suporterilor, cu autografele celor 3 jucători prezenți la întâlnire. între timp, ne-am revăzut la meciul cu Spania (stejarii i-au călcat pe spanioli în picioare… 48-3) și am promis că montez interviul (am avut mult de muncă la cele 3 pentru Eu când vreau să fluier, fluier – Florin Șerban, George Piștereanu și Ada Condeescu, de aia am întârziat atât).

așa că iată un promo, iar de poimâine vom putea spune că Crivățul suflă într-adevăr peste cafeneaua bucureșteană.

Medellin nu este un oras frumos. Este insa super spectaculos, plin de contradictii si cat se poate de sexy. Un oras extrem de viu si de crud (raw este cuvantul dar nu-i gasesc echivalentul potrivit). V-am povestit mai devreme ce dar are Columbia (yupeee) de a ma lasa perplex la fiecare doi pasi.

[…]

Mai intai de toate settingul este de milioane. Medellin e asezat intr-o vale castron, cu centrul pe fundul bolului si cartiere agatate pe toate laturile. Majoritatea lor favele (unele urcand pana la 500 de metri peste nivelul centrului!!), exceptia fiind coltul sud-estic, ocupat de El Poblado, zona buna a orasului, echivalentul Nordului in Bogota. Din punctul meu de vedere e fix acest setting cel care creeaza dinamica fenomenala a acestui oras.

[…]

Acuma, cum sa zic io asa, io vin dintr-o tara in care-s obisnuit sa-mi cada falca vara din sfert in sfert de ora, ca pe Republicii, Magheru, Vama, malluri sau aiurea. Dar Medellin e-n alta liga. Are Mihai o vorba cu umblatu’ pe strada. Care-o stiti bine, care nu iara bine. In fine cert e ca la capitolul femei sta absolut specatculos orasul asta.

Tudor Benga își continuă călătoria prin America de Sud. acum este pe undeva prin Peru și se bucură de frumusețile junglei amazoniene. dar înainte de a părăsi Columbia, a dat o raită prin Medellin, un oraș cu o istorie recentă spectaculoasă și cu femei boboc. după cum puteți afla citind și văzând toată povestea lui Tudor la Medellin pe B-Cafe.

am fost la al doilea meci de rugby, după cel de acum 2 săptămâni cu Georgia. Chinezu ne-a adunat din nou, mai proaspeți și mai hotărâți ca oricând să-i asurzim pe spanioli, deși ne-a lipsit ptincipala piesă a galeriei, Mache.

în afară de cât am urlat și-am gornăit și-am fluierat, mi-a plăcut că Vlad Dulea a reușit să convingă o tribună întreagă să facă valuri împreună cu noi, bloggeriști și twitteriști. iar băieții de pe teren păreau să reacționeze la încurajările noastre, pentru că i-au întors fără probleme pe spanioli chiar de sub buturile noastre și au lăsat tot timpul impresia că pot câștiga lejer.

acum așteptăm să vină Noua Zeelandă, să le facem hakakiri lângă Arcul de Triumf :))

m-am revăzut cu Crivăț, despre care vom mai vorbi săptămâna viitoare, pentru că am avut noi niște discuții după meciul de acum 2 săptămâni și au interesante 😀

week-end fain, everybody!

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva