You are currently browsing the tag archive for the ‘blog’ tag.

când e treabă multă (treabă serioasă, care aduce bani), blogul și alte proiecte de suflet se estompează în fundal. nu mai am timp să scriu, nu am mai filmat un interviu pentru B-Cafe de o lună.

acest articol este foarte scurt. și el găzduiește o simplă concluzie, personală, prilejuită de constatarea de mai sus.

concluzia este: dacă vrei să ai succes cu un proiect în online, pornit ca un vis al tău, fără bani și fără experiență, trebuie să te ții de capul lui și să treci o GRĂMADĂ de praguri critice. să nu renunți. dacă renunți, înseamnă că s-a terminat. nu face nimeni pentru tine, nu reia nimeni visul de unde l-ai lăsat.

așa că mi-am propus să reîncep să filmez interviuri (și încă niște chestii drăguțe) pentru B-Cafe.

Anunțuri

deci.

nu sunt eu cel mai ocupat om de pe planetă sau din curtea școlii. sau de-aici din birou. dar câteva chestii tot am de făcut. și nu sunt nici vreun mic Napoleon, ca să fac 3 chestii deodată la modul performant. sunt și eu mic, un om mic.

așa încât am hotărât, cu gândul la niște perspective apropiate, cu gândul la viitorul luminos. viitor în care B-Cafe va avea un blog drăguț și des actualizat. și mai multe interviuri, și mai regulat adăugate. și mult soare, fără zăpadă, va avea B-Cafe.

ei, pentru acest viitor am hotărât așa: să comasez writeman și blogul B-Cafe într-una. asta înseamnă că articolele publicate pe blogul B-Cafe vor apărea și aici. mai precis, writeman va găzdui B-Cafe și doar mai rar va mai scăpa câte un articol care să nu aibă legătură cu B-Cafe-ul.

iar articolele de pe blogul B-Cafe vor fi așa: despre ce oameni am mai întâlnit; despre cui urmează să-i mai luăm interviu și să ne spună povestea lui / ei; despre ce povești frumoase am mai auzit despre oameni din lumea asta, sau am văzut sau am cunoscut cu ochii și urechile noastre; despre oameni și ce fac ei – cam asta.

iar pe blogul B-Cafe va mai fi așa: oricine are chef să publice acolo o poveste, va fi binevenit să ne-o trimită; după o atentă examinare literaro-stilistică-ortografico-ortoepică a comitetului redacțional, va fi și publicată.

și. până una alta, nefiind blogul B-Cafe gata ”din punct de vedere programare”, cum zic politicienii noștri la TeVe, linkul către blog duce fix aici, către writeman. dar fi-va blog B-Cafe de sine stătător, cu layout și tot ce trebe. ca să fie bine.

așa am avut de zis. deci, am zis.

deci, astăzi am împlinit un an de când scriu pe writeman.wordpress.com. uraaaa!

am ținut să vă spun pentru că mi-a plăcut anul ăsta. e un an care s-a împlinit.

pluginul de la wordpress care îmi urmărește traficul (mai puțin sau mai puțin îl urmărește, mai mult sau mai inexistent – traficul) zice că paginile blogului au fost vizualizate de 33.182 de ori de-a lungul acestui an. uite cum ar arăta vizualizările astea împărțite pe luni.

am scris 340 de articole, le-am băgat în 16 categorii, le-am pus 1.319 taguri. am 1 o persoană care primește înștiințări pe email când mai scriu câte ceva. dacă m-a băgat cineva în reader nu știu :). sunt 377 de comentarii postate (inclusiv ale mele).

ce e mai important e că, de când cu blogul și cu b-cafe, am întâlnit mulți oameni și am devenit mult mai sociabil. îmi venea mult mai greu, cu un an în urmă, să pun mâna pe telefon și să sun, să scriu un email în care să cer ceva, să stabilesc întâlniri etc. și să vedeți voi dacă anul ăsta nu reușesc să-l conving pe ursul de Petreanu să-mi dea un interviu. 🙂

deci nu dau doi bani pe perorațiile sociologilor și psihologilor de duminică care bat din gură pe la TV că internetul însingurează și, defapt, desocializează. însingurează și desocializează în măsura în care o face și televizorul. e o chestiune de alegere.

deci, la mulți ani bă blogule! și vă mulțumesc celor care aruncați din când în când câte un ochi pe-aici.

acum câteva zile, Petreanu a scris un articol în care dădea cu FISCUL de pereți. statul era descris ca un aparat birocratic care își urăște cu determinare cetățenii și caută să-i supună cele mai cumplite chinuri trecându-i prin tot felul de hățișuri birocratice.

cineva a comentat articolul lui Petreanu în felul următor:

”Domnu’ Petreanu!
DOAR “cine este beneficiarul real al sumelor din firmă”??? (Declaratie asupra beneficiarului real – se numeste cretinatatea de formular) Dar DECLARATIE PRIVIND SURSA FONDURILOR nu primesti spre completare??? Ntztz… ce banca neglijenta…
Lucrez intr-o banca. Vrei un schimb valutar? Imi vinzi-cumperi un euro sau 5.000 de euro? Ok! Buletinul! Completez un document in word: numarul tranzactiei, ziua, ora si minutul, numele si prenumele, seria si numarul de buletin-pasaport, banii pe care trebuie sa ii primesc, rata de schimb, banii pe care trebuie sa ii primesti. Salvez documentul intr-un folder pe desktop. Printez in doua exemplare. Te pun sa semnezi pentru acceptarea tranzactiei. (Asta insemnand ca ai belit bine ochii la tabela pe care e afisat cursul valutar si ca asta coincide cu ceea ce am scris eu pe hartia respectiva!) Ai semnat? Ok! Intru in sistemul bancii, in campul de schimb valutar, si completez urmatoarele (din nou!): nume, prenume, CNP, buletin serie, numar, adresa (strada, nr, bloc, scara, apartament, sector, oras, judet). Printez buletinul de schimb valutar. Semnezi. Ai vandut – cumparat peste 5.000 EUR? Te-am halit! Mai completezi “declaratia privind sursa fondurilor” si “declaratia privind beneficiarul real”! In care scrii de cate doua ori: Nume, prenume, adresa, CNP, profesie, semnezi ca esti beneficiarul, declari pe proprie raspundere ca suma reprezinta economii, sau provine din vanzari, mosteniri, donatii, sau alte asemenea.
Pentru a schimba 1 EUR-4.999 EUR, imi ia 7 minute si 4 hartii. Pentru a schimba 5.000 EUR imi ia 14 minute si 16 hartii!!!
Asta fac zilnic… Si nu stiu ce zambete, ce glume, ce remarci asupra vremii sau gripei porcine sa mai fac in timpul asta, ca sa nu se enerveze clientul si sa nu-mi traga un scuipat, de furie ca-l tin atata timp in fata ghiseului pentru un amarat de schimb valutar!
Scuze pt logoree! Dar mi-am descarcat si eu un pic nervii!!”

s-a semnat: ”o casieră de bancă”. citind rândurile de mai sus, i-am recomandat instantaneu, într-un comentariu la același articol al lui Petreanu, să-și facă blog. writeman: @ functionara – fa-ti blog, neaparat.

și ce să vezi, și-a făcut :D. așa că vă dau link cu căldură către primul blog pe care l-am nășit chiar eu: blogul Funcționarei. care e foarte tare frate!

bine ai venit și spor la scris!

de când m-am apucat să îngrijesc blogul ăsta și învăț despre bloguit, parcă mă destup la minte :P. încercam să înțeleg ce e aia SEO și cum se face, când mi-a picat fisa în legătură cu o ciudățenie care mă preocupa de mai multă vreme. aa, nu mi-a picat fisa cum e cu SEO-ul și nu cred c-o să-mi pice prea curând. voi lăsa așa ceva pe seama programatorilor.

ciudățenia e următoarea. căutând eu diverse nume de domenii în baza de date a rnc, am constatat că multe din ele sunt luate, dar nu au fost încă folosite. altele în schimb conțineau tot felul de bălării, linkuri îngrămădite unele peste altele, conținut incoerent care te trimitea în diverse locuri, unele mai rău famate decât altele.

vezi, mă miram de ce ar face cineva un site pe care să îngrămădească tot gunoiul ăla. dar internetul m-a luminat, am citit și m-am deșteptat. e vorba de backlinking. cu cât sunt mai multe linkuri împrăștiate prin lumea largă care trimit la situl tău, cu atât va fi el mai voinic și mai fățos în paginile motoarelor de căutare.

așa că unii băieți cumpără domenii șucare, unde plasează o ciorbă de conținut sau pur și simplu text haotic cu linkuri către diverse situri. desigur că motoarele de căutare serioase se feresc de așa ceva și reputația unui site se strică dacă backlink-urile lui constau în astfel de bălării.

mă mai distrez uneori să caut pe google diverse combinații, să văd care sunt primele intrări. să zicem că vreau să dau peste un blog foarte bun de citit, un blog al cărui autor să fie un formator de opinie recunoscut, să folosească doar informații relevante, din surse credibile, și să aibă o ținută morală ireproșabilă.

prima căutare: ”blog, informație, opinie, moral”. primul – acest articol din ziarul financiar. e scris pe 10 octombrie 2008. având în vedere că este despre cum să-și facă o companie un ”blog bun” și conține subtitlul ”Informație sau opinie pe blogul companiei?”, îmi explic de ce google mi l-a dat în capul listei. articolul e ok, vorbește despre părerea celor de la BitDefender despre blogul corporate și opinia lui Bobby Voicu în privința implicării CEO-știlor în blogosferă. cei care ar trebui să fie cei mai prezenți, lipsesc.

ok, dar cum rămâne cu blogul meu echilibrat și onest, pe care vreau să-l citesc ca să-mi lumineze ziua. un blog în care opinia autorului să nu fie vândută vreunui partid, un blog care să nu facă de fapt reclamă mascată unor produse și să nu fie susținut de puști cu lăudabile interese de comunicare și show off, dar imaturi sau pierduți în detalii irelevante despre ultimele bârfe de pe net. a, a doua opțiune de la google este blogul misa. dau click la întâmplare pe un filmuleț în care Bivolaru ne împărtășește din arta binecuvântării. îmi vin în minte, ascultând comentariul lipit peste imaginile cu norișori, două fragmente din Noul Testament. Hristos zice ”rătăciți, neștiind scripturile”, iar Sfântul Apostol Pavel (e adevărat că despre taina căsătoriei, dar se aplică la orice, binecuvântare sau altceva): ”taina aceasta mare este. iar eu zic: în Hristos și în biserică!”

cum rămâne însă cu blogul meu moral și onest, informat și echilibrat, care să-mi lumineze ziua? ia să vedem dacă avem mai mult noroc cu ”blog, atitudine, romania, politica, informatie, moralitate.” primul rezultat e ăsta. despre moralitate în politică vorbește Stela Popa, din Republica Moldova. tipa scrie bine… ”Să luăm taurul comunist de coarne!” îi îndeamnă ea pe confrații jurnaliști sau oameni de media. mda, pare un blog ok, îl punem în blogroll. pagina home e aici. a doua pistă pe care mă lansează google este tot un blog basarabean. pe frații de peste Prut îi preocupă moralitatea și politica mai mult decât pe bloggerii din eterna și fascinanta.

a treia intrare este un blog care își zice ortodox.tk și care derula o campanie pentru moralitate și democrație. printre altele, acest blog ne îndeamnă să sărbătorim Dragobetele, nu Vlentine’s Day, pentru că ultima e sărbătoare importată. e amuzant că ni se sugerează să nu sărbătorim Halloween, pentru că e o sărbătoare păgână. Cred că nici Dragobete n-a fost vreun Apostol…

cam atât cu săpătura asta. mă declar oareșcum mulțumit că am găsit blogul Stelei Popa. sunt convins că există și la noi bloguri așa cum caut eu (al lui Petreanu de exemplu se și găsește la mine în blogroll din acest motiv). dar despre ce or scrie oamenii ăștia mai mult, încât să-i găsim și noi când căutăm diverse fraze pe google?

eu mi-am făcut primul blog acum un an și ceva. intenția mea nu a fost să ajung celebru și să mă citească 2000 de oameni în fiecare zi. acesta poate fi unul din motivele pentru care nici nu am ajuns. și nici nu mă citesc atâția. acel prim blog avea însă utilitatea lui și o simt și acum foarte bine.

e un blog pe care mi-l citesc prietenii și oamenii care mă cunosc. singura metodă prin care l-am promovat a fost să-l țin tot timpul la status pe mess. știu deci că mă citesc prietenii de pe lista de mess, în principiu. lor voiam să le transmit pe calea blogului ce întâmplări năzdrăvane mai pățesc prin marele oraș, lor voiam să le împărtășesc câteva din considerațiile mele filosofice mai ușurele. o vreme n-am găsit deloc timp să mai sriu pe el. aproape murise. când m-am reapucat, oamenii au început din nou să intre și să citească. nu mulți, dar fideli. și îmi plăcea ideea să scriu pentru câțiva, care mă cunosc, înțeleg micile mele glumițe atipice și idiosincrasiile. și se amuză.

cam când am citit cartea lui Scott, the new rules of marketing and pr, am înțeles că blogurile au un potențial imens să schimbe modul în care informația circulă. și modul în care lucrurile care merită spuse ajung la destinatar mai repede și mai ieftin decât înainte, prin ziare și cărți.

am înființat writeman.wordpress.com ca să testez ce spune Scott prin cartea aia și să văd dacă îmi pot crește un public folosind câteva din sfaturile din carte. ce s-a întâmplat? sfaturile le-am uitat, pentru că practica a dat o cu totul altă dimensiune bloguitului. și am înțeles că potențialul imens al bloguitului nu a ajuns să fie exploatat măcar în mică parte. cei care au aflat primii despre cum se face și se ține un blog în viață nu coincid cu cei care ar trebui cu tot dinadinsul să-și facă un blog și să pompeze viață în el.

eu nu fac aici comentarii despre calitatea vreunuia din blogurile înscrise la roblogfest. cu atât mai puțin despre autorii lor. toți merită felicitări pentru munca lor (pentru că este într-adevăr o muncă zilnică de câteva ore). pentru ideile lor, pentru creativitate și ce le-a mai dat Dumnezeu. nu vreau decât să spun că cele mai multe dintre blogurile cele mai vizitate din zelist, să zicem, sunt încă niște exerciții de admirație. să ai blog e cool. dacă scrii niște lucruri istețe și mai ești și persoană publică, nu neapărat în ordinea asta, lumea te citește și îți crește popularitatea. cam așa simt eu că gândesc majoritatea autorilor de blog, citind în ultimele săptămâni cam 20 de bloguri pe zi.

nu te faci cântăreț ca să strângi 100.000 de oameni pe stadion la concert. sau cel puțin, dacă de asta te faci, eu nu cred că o să-i strângi. te faci cântăreț ca să cânți. de ce te faci blogger? ca să scrii. ce? ce-ți trece prin cap?

nu știu, probabil că autenticitatea este cel mai important ingredient la un blog. trebuie să scrii ce gândești. dar mă tem că nu ajunge, dacă blogurile chiar au acel potențial imens de care vorbeam. să pună gândurile cele mai noi și mai incitante la vedere, pentru sute și mii de oameni, instantaneu!

în lumea de hârtie, gândurile erau puse la tipar și pe urmă, în timp, lumea le selecta pe cele care îi plăceau. ziarul se vindea sau nu. după o vreme știai unde ești. nu oricine ajungea să scrie la ziar, trebuia să treci tot felul de filtre, să te faci remarcat, să-ți dea cineva ție loc pe pagina aia. acum nu mai sunt filtre de trecut. dacă ai ceva de zis – în 20 de minute ai învățat cum merge wordpress sau altceva și ai un ziar al tău. acum oprește-te și întreabă-te: ce scriu în el și de ce? pe mine mă frământă mereu întrebarea asta.

românu sunt eu.

mai precis, românu care încearcă de vreo două-trei luni să înțeleagă ce se petrece online. și compară de vreo două-trei săptămâni ce se petrece în România cu ce se petrece în țări mai web-dezvoltate. pentru a lua un exemplu la întâmplare – în America, să zicem…

twitter1

eu am văzut chestiile cu ”urmărește-mă” pe twitter pe blogurile câtorva oameni. aceștia îmi spuneau unde sunt ei și ce fac, sau pe unde au mai fost, mici pastile pe care le uitam instantaneu. și-atunci care e rostul chestiei? m-am întrebat. până mi-am dat seama că nu mă uitam unde trebuie – pe mine de fapt nu mă interesa să aflu ce face în fiecare zi vreunul din bloggeri… dar pe cine interesează? păi nu știu, pe prietenii lor apropiați, pe publicul devotat.

cu ocazia asta am identificat două categorii de urmăritori pe twitter – prieteni apropiați și cititori fideli. în ce mă privește, prietenii apropiați mă urmăresc cu un telefon sau în real life, cei aflați undeva la semi-distanță mă urmăresc pe face-book. adevărul e că în acest moment twitter nu-mi satisface nici o nevoie urgentă…

dar înțeleg că satisface nevoia de a știi unde se află cutare vedetă a vreunui urmăritor. de când am citit cartea asta a lui david meerman scott, new rules for marketing and pr, am început să-mi doresc așa umpic să vreau să știu ce mai face omul, pe unde e… deci îl urmăresc pe twitter, pentru că nu pot să-l sun și nici el nu-mi prea dă sms. probabil că mai sunt câțiva oameni pe care îi admir și e care i-aș urmări, lucrurile or să se urnească și pe contul meu la un moment dat.

în acest moment însă, pentru a încheia, eu simt că twitter e mai mult o chestie de fițe pentru noi. oamenii nu-l folosesc pentru că au nevoie. iar dacă îl folosesc doar așa, că e cool, în curând o să uite de el, pentru că au alte mijloace mai la îndemână să socializeze. sau poate că treptat twitter va inlocui sms-ul…

pe de altă parte, sunt convins că pentru scott, de exemplu, sau alții ca el, twitter e un important instrument de stabilire și păstrare a unor contacte. e o metodă de a a-și comunica activitatea unui public interesat, în așa fel încât să-l scutească să mai caute pe google. deci mă mulțumesc cu postura de urmăritor. și să fac update-uri sporadice, pentru că nu are rost să anunț de fiecare dată în eter: acum îmi fac un ceai, acum a fiert apa, acum pun plicul, acum îl scot…

am găsit un mini-studiu despre twitter in România aici.

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva