You are currently browsing the tag archive for the ‘facebook’ tag.

în 2003 am dat prima oară cu nasul de internet serios, cu lățime de bandă de aici până-n Chitila, stabil, numai bun de descărcat muzici, filme și de urmărit orice stream-uri online. era în State, la University of Arkansas. (că tot am pomenit de UofA – great place, thank you guys! nu mă pot abține să nu scap anecdota asta luată din pura realitate:

stau la coadă la ghișeul cu vize. ăștia la ambasada SUA din București au un ghișeu cu vize, ca la toate ambasadele. și mă întreabă duduia din spatele ghișeului de ce vreu să merg – făcea conversație îm timp ce verifica actele, aveam scrisoare de la UofA că am fost acceptat într-un program de bursă și urmează să fiu studentul lor. îi spun că la studii. unde? la University of Arkansas – auzisem eu că a Bill Clinton predase Dreptul acolo, dar nu eram așa de fraier să nu înțeleg că mă duc în provincie, la rednecși…

și zice: what will you be studying there? ahhh, cum să îți explic io duduie, mai pe scurt așa, că am voie să studiez ce vreau, că scopul programului OSI nu e să devin io savant… hai să-ți zic pe scurt ce fac și aici în țară: PHILOSOPHY! la care gagica lasă hârtii și political correctness și tot și țipă entuziasmată către colegii ei din spate, din birouri: hey guys, here is a GOOD ONE: he’s going to study philosophy at the University of Arkansas!!! ha ha haahahahah… într-adevăr, aveam să aflu, U of A era renumită mai degrabă pentru cursurile de agricultură etc. dar a fost super ok, my word on that!)

după această paranteză nesimțită, revin la subiect, cred că a fost mai lungă paranteza decât ce am de zis acum. stăteam în primele nopți, la Universitate, până la 3-4 lipit de monitorul calculatorului din Computer Lab. LCD, wtf :D. nu făceam mai nimic, o ardeam pe mail și habar n-am pe mai ce site-uri, dar știu că mă duceam la culcare cu capul greu. internetul era un drog puternic pentru mine, doh!

ei bine, mi-am amintit de asta și de discuțiile despre influența negativă pe care internetul în exces o are asupra vieților noastre – dezumanizarea produsă rețelele de socializare etc. și mi-am dat seama că fascinația internetului a ținut cât eram prea puțin obișnuit cu a avea atât de multe informații și opțiuni sub nas. am băut cu nesaț dintr-o fântână cât Casa Poporului. dar când m-am obișnuit cu disponibilitatea resurselor, am început să beau cu mare grijă, selectiv, filtrând apa în pahare curate.

cred că sunt 10-15 site-uri pe care intru zilnic, iar 7-8 din astea sunt bloguri, unul e facebook, 2-3 sunt serviciile de email, unul e youtube, altul hotnews, iar restul sunt site-uri la care se întâmplă să lucrăm în perioada respectivă. sau b-cafe. daca mai primesc vreun link pe mess, arunc un ochi. internetul cel malefic, care nu mă lăsa să dorm noaptea, s-a cumințit. e instrument de lucru. dar nu mai puțin indispensabil…

al doilea răspuns remarcabil pe care l-am primit pe facebook a venit de la George. George nu are blog, pentru că e avocat :D, dar mi-a scris așa:

”Eu cred ca tocmai aceste discutii libere despre oamenii din spatiul privat, despre ce-i mana pe ei in lupta, despre placinte si despre razboi, despre pasiuni – astea mi se par interesante, la ele ma pot raporta ca la modele si in ele ma regasesc si caut sprijin. Entuziasmul nu prea apare in discursul despre viata publica si cred ca tocmai asta face bine B-Cafe, da o portie de entuziasm si de incredere in noi si in frumusetea oamenilor din jur.”

după degetul pe rană pus de Sandra, a venit punctul pe i de la Geo. nu doar că discutăm mult și facem prea puțin, dar toate aceste discuții sunt foarte

NE-constructive.

mai mult decât atât, sunt demoralizatoare. în fiecare zi auzim la televizor sau citim pe ziare, bloguri, site-uri de știri despre tot felul de nenorociri, de greșeli, de incompetenți care vor duce țara de râpă etc. imaginea noastră despre viețile noastre în țara asta este una foarte proastă.

și-mi aduc aminte de ce-mi spunea Alex Belenyi, când i-am luat interviu, despre experiența lui din Venezuela. sud-americanilor în genere li se părea că un om este foarte dubios dacă își vorbește țara de rău. să-ți critici țara de față cu unii străini era privit ca un gest de lașitate, dezonorant. cred că în Venezuela sunt departe de a primi lapte și miere la robinet, dar cred că un patriotism înflăcărat și o conștiință a specificului stilului lor de viață îi ajută să ducă existențe mai puțin deprimante / deprimate.

prin urmare, nu ajunge să discutăm mai puțin și să facem mai mult, sau măcar să înțelegem mai bine ce e de făcut. mai trebuie să ne împodobim șuetele și cu modele luminoase; mai trebuie ca în discuțiile noastre să-și facă loc și exemplele pozitive, încrederea, speranța. cu alte cuvinte, nu cred că vom deveni oameni de acțiune și ne vom schimba viețile până nu vom avea motivația necesară.

iar motivația, of!, nici ea nu vine din senin. vine de la oamenii pe care îi întâlnim, de la cărțile citite (în fond, niște întâlniri și ele – cu natura umană în variatele ei manifestări), de la filmele văzute etc. conform punctului pe i pus de Geo, să ne uităm la oameni admirabili și să-i admirăm activ. pentru că schimbarea în bine are nevoie de mai mult decât analiză (țară de talk-show-uri, asta suntem!).

are nevoie de inspirație și de pasiune!

zilele trecute, am pus o întrebare pe facebook legată de B-Cafe: e deranjant că multe dintre interviuri o iau, la un moment dat, pe panta discuțiilor despre starea societății românești? fără să vrem, eu și interlocutorii mei ajungem să vorbim despre România, cum e ea și cum ne-ar plăcea mai mult să fie, de ce stăm aici și nu plecăm, ce avem valoros și ce e de cacao. mă temeam ca B-Cafe să nu devină un site prea politic (în sens etimologic – adică să se ocupe prea mult de treburile cetății) și am vrut să știu ce simt și ceilalți.

în general, cei care mi-au răspuns s-au declarat de acord cu discuțiile despre România și români, atâta vreme cât se ajunge la ele firesc, fără să forțăm nota. două răspunsuri însă au pus degete pe rană și puncte pe i. ele sunt interesante nu doar pentru cei care urmăresc ce se întâmplă pe B-Cafe, ci și pentru cei pe care îi preocupă discuțiile de multe ori sterile despre ce e de făcut ca să trăim mai bine în țara asta.

Sandra mi-a scris așa:

”Imi place ca se discuta si despre starea Romaniei, daca persoanele intervievate au ceva destept si relevant de spus pe tema asta, why not. Cred ca ar fi util daca ai putea extrage de la cei ce discuta subiectul si niste action steps concreti, ce propun ei practic pe baza observatiilor pe care le au despre mediul in care traim. Discutii despre Romania sunt multe, dar nu asa multe care sa se si termine cu un „how to” sau un „to do” :)”

deget pe rană: suntem buni să despicăm firul în 4 (tetrapilotomiști desâvârșiți, cum s-ar zice), dar de împletit habar nu avem să împletim ceva. știm că în România e nașpa, avem idee și despre cum ar trebui să fie. dar așteptăm ca lucrurile să pice din cer: oamenii să se schimbe, politicienii să-și facă treaba, vânzătoarele să zâmbească. ei bine, toate astea nu se vor întâmpla prea curând de la sine.

poate simțim că nu e ceva ce depinde de noi, că pur și simplu ne sunt încălcate niște drepturi la o viață decentă; suntem mințiți, agresați, furați. e un sentiment înșelător. adevărul e că suntem foarte rost informați, că ne resemnăm că așa e România și nu ai ce-i face. nu știm să ne cerem drepturile, nu știm să ne asigurăm că ne sunt respectate.

respectarea drepturilor cetățenești nu a venit de la sine nicăieri în lume. nici măcar în civilizațiile spre care ne uităm cu jind pacea și bunăstarea nu sunt de la sine înțelese. plătești mai mult pentru spitale, plătești mai mult pentru polițiști și profesori și orice altceva. muncești mai mult și ai mai mult. pentru că ai învățat să ceri mai mult.

prin urmare, lecția numărul 1: nu e așa simplu să ceri. trebuie să știi ce și să înveți cum. în momentul în care vom cere astfel încât să nu fim refuzați, vom primi.

despre al doilea mesaj de pe facebook în partea a II-a, că deja m-am lungit. se vede că mai am de învățat…

mă simt ca și cum aș fi comis niscaiva spam. deși am ceva dubii…

să mă explic. vineri urmează să ne întâlnim la liceul Sf. Sava cu profesorul Gabriel Săndoiu să discutăm despre logică. adică despre cum s-a propus scoaterea ei din programa de liceu și cum putem să împiedicăm asta.

pentru acest din urmă scop nobil am încercat să mișc lucrurile online. adică am făcut o cauză pe facebook, am postat câte ceva pe blogul personal și am creat un blog tematic – logicaebuna. lucrurile s-au mișcat, nu știu cât de bine. probabil cea mai remarcabilă realizare este că am strâns aproape 250 de membri ai cauzei pe facebook, în condițiile în care nu e vorba de pâine și circ.

cum e cu spamul? am scris un articol în care anunțam întâlnirea de vineri pe logicaebuna și am trimis trackbacks la mai multe bloguri importante, doar-doar i s-o agăța cuiva privirea de off-topic-ul meu și o contribui la această cruciadă. îmi cer deci scuze pentru lipsa mea de scrupule și vă invit să contribuiți care cum puteți.

logic rules!

mi-am propus ca până după Paști să-i mai las în pace pe toți politicienii și scandalagii și arestații, care pigmentează peisajul autohton. mă interesează numai trei subiecte în aceste zile.

detinutii sunt batuti cu sticle cu apa si bate

detinutii sunt batuti cu sticle cu apa si bate

1. situația din Republica Moldova, unde protestatarii anti-comuniști continuă să o încaseze. Vlad Petreanu scrie pe blogul lui despre reacția în Parlament a președintelui României și despre declarațiile consilierului pentru drepturile omului din Rp. Moldova, Edwin Berry. Băsescu a zis cam așa (fur și eu de la Vlad):

”Atragem atenţia că utilizarea armelor asupra populaţiei civile, în rândul căreia se regăsesc şi cetăţeni români, constituie o crimă. În situaţia înregistrării unei asemenea circumstanţe de victime omeneşti, autorităţile române vor întreprinde toate măsurile de aducere în faţa justiţiei penale internaţionale a tuturor persoanelor care au executat şi comandat astfel de acţiuni“.

ce nu știm exact este care sunt, concret, acele măsuri. și mă mai întreb ceva. dacă Edwin Berry a declarat că deținuți au fost bătuți de polițiști cu sticle cu apă și bâte, România și comunitatea internațională vor aștepta să apară ”victime omenești” (înțeleg că la morți se gândește președintele, pentru că ăștia care au încasat-o de la Poliție sigur sunt victimele unor abuzuri și ale încălcării unor drepturi elementare) – zic: vor aștepta să apară victime omenești pentru a acționa?

2. protestul pentru recuperarea sănătății decizionale a Ministerului Educației și Cercetării. MEC vrea să scoată logica din programa de liceu și să o înlocuiască cu vreo disciplină cu nume mai european. măsurile din ultima vreme ale ministrului Andronescu au condus la inițierea unei moțiuni simple de către PNL și la reacții acide din partea… tuturor.

de ce zic că e o prostie scoaterea logicii din programă? pentru că echivalez orele de logică cu oportunități pentru elevi de a-și dezvolta gândirea critică, de a se obișnui să ia decizii și să critice deciziile luate de alții pe bază de argumente solide. e foarte adevărat că la orele de logică nu se întâmplă întotdeauna asta.

sunt primul care să strige că manualele de logică nu sunt ok: au multă teorie inutilă preluată nici mai mult nici mai puțin decât de la autori medievali și prea puține exemple concrete de argumente din viața reală. la manuale și la profesori se mai poate umbla – asta ar trebui să facă Ministerul.

mințile elevilor sunt ca un pacient care are nevoie de un medicament: logica. medicamentul e destul de delicat de administrat, cere ceva pregătire din partea doctorilor – care sunt profesorii. dacă doctorii și aparatura (manualul și alte suporturi de învățare, inexistente la noi) nu dau randamentul ideal, renunți cu totul la medicament și omori pacientul?

logica1

am creat o cauză pe facebook pentru păstrarea orelor de logică în programa de liceu aici. avem până în acest moment 58 de membri. dacă îți pasă de cum vor gândi viitorii cetățeni cu drept de vot ai acestei țări, alătură-te și tu cauzei de pe facebook și spune că avem nevoie de logică!

3. în al treilea rând, mă interesează Sfintele Paști, cu liniștea sărbătorii și semnificațiile ei. numai că asta merită un articol separat.

până atunci, mă mulțumesc să constat că merită să numesc toate preocupările mele din aceste zile ”sfinte”. adică și Moldova și logica. prima pentru că suferința este sfântă, a doua pentru că libertatea de gândire este sfântă. în această atmosferă de sfințenie, vă doresc să gândiți cu capul vostru și să duceți o viață fericită!

niște tipi isteți au făcut o platformă care să sorteze mesajele primite pe tweeter pe categorii.

”…TweetDeck, a free software tool that pulls messages from microblogging site Twitter and sorts them into different categories in real time.”

chestia o să-ți împartă ecranul pe coloane și o să-ți facă update la fiecare mesaj pe care îl primești. trebuie să-ți faci timp și să-i sortezi pe cei de pe tweeter pe care îi urmărești, ca să pice fiecare mesaj în coloana lui? dar dacă șeful tău se hotărăște brusc să-ți trimită un mesaj de amor pe tweeter și pică în coloana cu chestii de la muncă?

pe lângă mesaje de pe tweeter, tweetdeck va agrega si posturile de pe facebook, astfel încât o să fii informat și când un prieten mai aruncă ceva acolo, pe vreun perete.

băieții se concentrează pe viteză în transmiterea informației. în câțiva ani, dacă beau o bere și scap un damf, o să-mi dea neavasta mesaj pe tweeter să-mi spună: ”nu fii nesimțit, te vede ăla mic!” am impresia că lucrurile au prins o viteză tehnologică care depășește nevoia noastră de a le folosi. hai să vorbim peste câțiva ani și să răspundem la întrebarea: ”cu cât contribuie tweeter la fericirea ta zilnică?”

eu pariez de aici înainte pe conținut, conținutul e mama fericirii. întotdeauna a fost. ce spui, nu cât de repede se află. conținutul e cel important, viteza transmiterii și diversitatea canalelor mi se par deja rezonabile.

cred că există două perspective de-aici înainte. fie instrumentele astea de transmitere a informației se nișează, printr-o selecție naturală, și ajung să fie folosite la roșu de oameni care într-adevăr au nevoie de ele (pentru afaceri, rapoarte rapide despre întâlniri, vânzări etc.), iar de ceilalți într-un ritm mai calm. fie oamenii își schimbă stilul de viață la un nivel și cu o rapiditate nemaiîntâlnite în istorie. în cazul acesta, ne vom obișnui să ne trăim din ce în ce mai mult viețile la vedere, în public. pentru că vor știi ce fac astăzi și unde sunt nu doar familia și prietenii, ci toată lumea, în fiecare minut.

ferească Dumnezeu 😀

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva