You are currently browsing the tag archive for the ‘fericire’ tag.

al doilea răspuns remarcabil pe care l-am primit pe facebook a venit de la George. George nu are blog, pentru că e avocat :D, dar mi-a scris așa:

”Eu cred ca tocmai aceste discutii libere despre oamenii din spatiul privat, despre ce-i mana pe ei in lupta, despre placinte si despre razboi, despre pasiuni – astea mi se par interesante, la ele ma pot raporta ca la modele si in ele ma regasesc si caut sprijin. Entuziasmul nu prea apare in discursul despre viata publica si cred ca tocmai asta face bine B-Cafe, da o portie de entuziasm si de incredere in noi si in frumusetea oamenilor din jur.”

după degetul pe rană pus de Sandra, a venit punctul pe i de la Geo. nu doar că discutăm mult și facem prea puțin, dar toate aceste discuții sunt foarte

NE-constructive.

mai mult decât atât, sunt demoralizatoare. în fiecare zi auzim la televizor sau citim pe ziare, bloguri, site-uri de știri despre tot felul de nenorociri, de greșeli, de incompetenți care vor duce țara de râpă etc. imaginea noastră despre viețile noastre în țara asta este una foarte proastă.

și-mi aduc aminte de ce-mi spunea Alex Belenyi, când i-am luat interviu, despre experiența lui din Venezuela. sud-americanilor în genere li se părea că un om este foarte dubios dacă își vorbește țara de rău. să-ți critici țara de față cu unii străini era privit ca un gest de lașitate, dezonorant. cred că în Venezuela sunt departe de a primi lapte și miere la robinet, dar cred că un patriotism înflăcărat și o conștiință a specificului stilului lor de viață îi ajută să ducă existențe mai puțin deprimante / deprimate.

prin urmare, nu ajunge să discutăm mai puțin și să facem mai mult, sau măcar să înțelegem mai bine ce e de făcut. mai trebuie să ne împodobim șuetele și cu modele luminoase; mai trebuie ca în discuțiile noastre să-și facă loc și exemplele pozitive, încrederea, speranța. cu alte cuvinte, nu cred că vom deveni oameni de acțiune și ne vom schimba viețile până nu vom avea motivația necesară.

iar motivația, of!, nici ea nu vine din senin. vine de la oamenii pe care îi întâlnim, de la cărțile citite (în fond, niște întâlniri și ele – cu natura umană în variatele ei manifestări), de la filmele văzute etc. conform punctului pe i pus de Geo, să ne uităm la oameni admirabili și să-i admirăm activ. pentru că schimbarea în bine are nevoie de mai mult decât analiză (țară de talk-show-uri, asta suntem!).

are nevoie de inspirație și de pasiune!

Anunțuri

dragă manelistule,

ce mai faci? eu sunt foarte obosit. mai devreme m-am întors de la Slatina, unde am fost într-o mică excursie la mânăstirea Brâncoveni. frumoase mânăstirile din Slatina – cel puțin Brâncoveni și Clocociov (unde am fost acum două săptămâni și unde am dormit și azi noapte) mi-au plăcut foarte mult.

îți scriu pentru că m-am gândit în ultima vreme destul de mult la tine. m-am întrebat cum te afectează criza, ce părere ai despre ea, dacă ți-e frică și dacă găsești în tine forța să speri că vei trece cu bine peste și vei avea o viață mai bună în curând. poate vei fi surprins să primești aceste rânduri de la cineva pe care nu îl prea cunoști, pe care nu l-ai văzut nici la nunți, nici la botezuri, nici prin discotecile în care petreci tu în fiecare week-end. totuși, eu te cunosc destul de bine, te-am urmărit și te-am studiat.

lupa

pentru că tu nu ai habar cine sunt, dă-mi voie să-ți spun câteva cuvinte despre mine. eu sunt tânărul bucureștean care a terminat o facultate oarecare, să zicem facultatea de filosofie. filosofia e chestia aia în care despici firul în patru și te gândești la tot felul de lucruri foarte generale, care nu prea au legătură cu viața de zi cu zi, cum ar fi dacă putem să dovedim existența lui Dumnezeu sau mai știu eu ce. nu-ți bate capul, nu e important…

am o mică afacere sau sunt angajat într-un domeniu pentru care nu m-am pregătit neapărat. dacă sunt mai norocos, fac ceva ce-mi place și serviciul meu nu mă stresează prea tare, dacă nu – stau toată ziua la birou și-mi urăsc șeful. locuiesc cu chirie sau cu părinții; dacă am un apartament al meu, muncesc din greu să-l întrețin sau să plătesc rata la bancă. nu sunt tipul de bani gata care îi bușește X5-ul lu taică-su. am și eu necazuri, bucurii, iubesc, mă plâng că nu-mi ajung banii să mă-nsor, trag de mine să produc mai mult și să ofer mai mult. principala informație pe care ar trebui poate să ți-o transmit este însă că eu nu ascult manele.

motivul pentru care nu ascult manele este că nu-mi plac. ție știu că îți plac și respect preferințele tale muzicale. nu sunt dintre cei care strâmbă din nas când află ce fel de muzică asculți, nu sunt un intelectual care se crede superior. de fapt, acesta este și motivul din care îți scriu: să-ți comunic că încerc să te înțeleg. știu că în această muzică tu găsești exprimarea trăirilor, ambițiilor, sentimentelor, dezamăgirilor și speranțelor tale. știu că ea îți dă uneori puterea să mergi mai departe, că o melodie poate face să-ți pară suportabilă o zi în care iubita te-a părăsit pentru cel mai bun prieten. mi se întâmplă și mie să recurg la astfel de tratamente când sunt supărat – e un gagiu pe care îl cheamă Sting, de exemplu, care le zice destul de meseriaș despre dragoste și gelozie…

vezi bine, că te înțeleg înseamnă și că mă preocupă foarte tare motivele din care noi suntem certați, sau ne evităm. nu știu dacă te-ai gândit la asta, dar muzica nu are nimic de-a face cu asta, la urma urmei. e vorba de modul de viață pe care unii dintre cei care ascultă manele, ca tine, îl au și îl manifestă în public… acesta mă deranjează și ți-aș spune vreo două cuvinte despre el. în primul rând, e ridicol când prietenii tăi îmi pun ultima melodie a lui Guță în tramvai, pe telefon. spune-le că am și eu un telefon mai performant ca al lor, care scoate mai mulți decibeli. mai spune-le că uneori am o poftă nebună să ascult Mozart în trafic, dar știu că nu toți din jurul meu ar aprecia muzica lui, deci mă abțin.

pe urmă, mărturisesc că nu înțeleg de ce trebuie să înjure – prietenii tăi manelari, nu tu – atât de tare în același tramvai, să se laude cu apetitul lor sexual sau cu dimensiunile organelor genitale – despre care cred că nu sunt așa de băgăcioase și de potente cum susțin toți… mama mea e nevoită să asculte în fiecare zi conversațiile lor publice despre curve și futaiuri. pot să pun pariu că nu așa vorbesc la ei acasă, în fața mamelor lor.

mai sunt câteva probleme și cu scuipatul pe stradă, cu pipăitul fetelor și urlatul în public. mă rog, nici eu nu sunt perfect. poate că te-am călcat pe picior când am trecut spre ușă, poate mi-a scăpat o înjurătură în trafic, pe care n-ai auzit-o din cauza bașilor dați la maxim… dar cred că ar trebui să încercăm și eu și tu și prietenii tăi să ne facem viața împreună în acest oraș cât mai ușor de suportat. hai, te rog, vezi cum faci să le explici și lor…

mi-e teamă că te-am plictisit. mai am să-ți comunic și alte gânduri, dar le amân pentru o altă scrisoare. până atunci, nu uita că bunul simț și o grijă cât de mică pentru confortul și liniștea celui de lângă tine nu te sărăcesc, nu te fac să arăți mai prost în ochii nimănui. dimpotrivă, te ridică. dă sonorul mai încet la telefon și vei crește tu în ochii mei.

promit ca data viitoare să-ți explic cum te prostesc cei despre care crezi că sunt modele demne de urmat în viață, cei pe care îi învidiezi, cu care vrei să semeni. ei îți vând peun preț aparent de nimic iluzia unei vieți fericite la care nu vei avea niciodată acces, pentru că nu-ți vorbesc exact despre lucrurile care te-ar putea face fericit: dragostea, respectul, simțul comunității, grija față de alții și de problemele lor.

gândește-te la un singur lucru, ca să te fac curios. dai 1 leu sau 2 pe un ziar din care afli cum s-au mai înjurat doi vedeți în ultima vreme sau cine de cine a mai divorțat. e puțin? știu că pare puțin, dar ce primești pentru leul ăla e nimic. pe când tu ești mulți, asta e principala ta calitate, în ochii celor care se strâmbă în fel și chip pe sticla televizoarelor sau prin ziare. ei se îmbogățesc cu leul tău.

mai vorbim. ai grijă de prietena ta, nu mai umbla cu toate bagaboantele.

pa!

pentru că e o discuție care lasă urme și revine cu încăpățânare în viețile noastre: eu ce fac aici? asta îmi doresc cu adevărat? ce fac eu acum mă face fericit, mă mulțumește măcar? cum am ajuns să fac ce fac și dacă nu sunt convins că e ce-mi trebuie de ce nu decolez spre altceva?

pentru că discut adesea cu Bogdan despre toate lucrurile astea – fie că e vorba de ce facem noi, fie că analizăm prestațoa lui Vântu de la realitatea și ne gândim cum trăiește un om care spune pe post: ”întăriți-vă statul!”.

pentru că toți ne dorim să fim fericiți și nu reușim să dibuim mijloacele corecte.

pentru că toate astea, m-a pus pe gânduri o mărturisire a unui publicitar cu state vechi. la care am ajuns pornind de aici.

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva