You are currently browsing the tag archive for the ‘internet’ tag.

am tot respectul pentru Vlad Petreanu, jurnalist și blogger. îi citesc blogul, dar nu-i urmăresc emisiunea la TV. știu că se difuzează într-o zi, la o oră. nu știu nici ziua, nici ora. dacă emisiunea ar fi pe internet, sunt sigur că m-aș uita; cel mai probabil, la o înregistrare.

sunt dintre cei care au renunțat la televiziune pentru internet. dintre cei pentru care internetul a devenit mediu de lucru. sunt avantaje pe internet față de televziune? evident:

– accesul la informații e mai rapid și instrumentele mai selecție mult mai performante decât o simplă telecomandă;

– oferta este mult mai bogată decât a televiziunilor – în afară de analiștii și moderatorii care discută la televizor ce apare pe agențiile de presă, pe internet mai ai sute de bloguri, tweet-uri, profiluri de facebook etc., de la care îți iei informațiile, plus site-urile de știri;

– găsești ce vrei la ce oră vrei, nu ești limitat de o grilă de programe;

– poți să CAUȚI – filme, poze, articole, când ai nevoie de ele, și le primești pe loc;

– poți să-ți dai cu părerea în chiar momentul în care ai chef, pe când la televiziune nu te invită nimeni să comentezi;

– poți să faci tu ”emisiuni” – filme, fotografii, articole, poți să publici și tu orice fel de conținut care până mai ieri era rezervat profesioniștilor. și poți să faci asta la o calitate din ce în ce mai bună.

și altele.

cred că viitorul televiziunii este să devină un canal de comunicare de lux: imagini și emisiuni de o calitate tehnică superioară conținutului user-made, filme, reality-shows și tot ce presupune o pregătire tehnică și logistică complexe, inaccesibile oricui. televiziunea va trebui din ce în ce mai mult să-și crească calitatea programelor – altfel va dispărea. pentru că producții de doi lei sunt la tot pasul pe net, mult mai ieftine și mai ușor de făcut decât la TV.

desigur, va trebui să se sincronizeze cu internetul. iar foarte interesant va fi cum se vor face și desface banii, în noul context.

Anunțuri

ce-i mai mică și mai mică decât puța de furnică? păi, viteza acceleratului de Cluj. mă rog, de Satu Mare, dar pentru mine Cluj e final destination…

în primul rând, vreau să vă spun că Bogdan Zarchievici e un meseriaș. păi da, pentru că nu mi-a dat el modemul ăsta Orange business everywhere ca să am eu net pe toate plaiurile patriei, in drumul spre, la, si dinspre final destination? ba mi-a dat. păi să trăiască!

deci sunt în tren. clasa I, liniște și pace, căldură cât să se simtă organismul bine, călători adânciți în gândurile lor, în lectură sau în somn. nu sforăie nimeni.

după ce am citit zilele trecute un articol despre starea jalnică a Căilor Ferate Române, mă temeam că nimeresc în cine știe ce condiții insalubre. deocamdată e ok. e drept că n-am fost încă în locul acela care reprezintă supremul test pentru orice cârciumă, în urma căruia îi dai o stea în plus sau în minus – și știți că nu la bucătărie mă refer…

și cum scriu aceste minunate rânduri și netul mă mai lasă în pană aici pe văi, îmi arunc ochii pe geam și dau, pentru prima dată anul acesta, de zăpadă!!! te grăbiși, mătușică!

trenul se târăște cu 5 km/h prin halta Sinaia și eu mă gândesc: ce contrast! am internet unde vrea mușchiul meu (mă rog, ajutat de al lui Zarchievici), scriu posturi pe blog și pot să lucrez aproape ca în orice zi obișnuită, dar fac 8 ore și 45 de minute de la București la Cluj, dacă am noroc să se respecte ce scrie pe bilet! trăim în secolul vitezei (sau ăsta era secolul trecut?)

în 2003 am dat prima oară cu nasul de internet serios, cu lățime de bandă de aici până-n Chitila, stabil, numai bun de descărcat muzici, filme și de urmărit orice stream-uri online. era în State, la University of Arkansas. (că tot am pomenit de UofA – great place, thank you guys! nu mă pot abține să nu scap anecdota asta luată din pura realitate:

stau la coadă la ghișeul cu vize. ăștia la ambasada SUA din București au un ghișeu cu vize, ca la toate ambasadele. și mă întreabă duduia din spatele ghișeului de ce vreu să merg – făcea conversație îm timp ce verifica actele, aveam scrisoare de la UofA că am fost acceptat într-un program de bursă și urmează să fiu studentul lor. îi spun că la studii. unde? la University of Arkansas – auzisem eu că a Bill Clinton predase Dreptul acolo, dar nu eram așa de fraier să nu înțeleg că mă duc în provincie, la rednecși…

și zice: what will you be studying there? ahhh, cum să îți explic io duduie, mai pe scurt așa, că am voie să studiez ce vreau, că scopul programului OSI nu e să devin io savant… hai să-ți zic pe scurt ce fac și aici în țară: PHILOSOPHY! la care gagica lasă hârtii și political correctness și tot și țipă entuziasmată către colegii ei din spate, din birouri: hey guys, here is a GOOD ONE: he’s going to study philosophy at the University of Arkansas!!! ha ha haahahahah… într-adevăr, aveam să aflu, U of A era renumită mai degrabă pentru cursurile de agricultură etc. dar a fost super ok, my word on that!)

după această paranteză nesimțită, revin la subiect, cred că a fost mai lungă paranteza decât ce am de zis acum. stăteam în primele nopți, la Universitate, până la 3-4 lipit de monitorul calculatorului din Computer Lab. LCD, wtf :D. nu făceam mai nimic, o ardeam pe mail și habar n-am pe mai ce site-uri, dar știu că mă duceam la culcare cu capul greu. internetul era un drog puternic pentru mine, doh!

ei bine, mi-am amintit de asta și de discuțiile despre influența negativă pe care internetul în exces o are asupra vieților noastre – dezumanizarea produsă rețelele de socializare etc. și mi-am dat seama că fascinația internetului a ținut cât eram prea puțin obișnuit cu a avea atât de multe informații și opțiuni sub nas. am băut cu nesaț dintr-o fântână cât Casa Poporului. dar când m-am obișnuit cu disponibilitatea resurselor, am început să beau cu mare grijă, selectiv, filtrând apa în pahare curate.

cred că sunt 10-15 site-uri pe care intru zilnic, iar 7-8 din astea sunt bloguri, unul e facebook, 2-3 sunt serviciile de email, unul e youtube, altul hotnews, iar restul sunt site-uri la care se întâmplă să lucrăm în perioada respectivă. sau b-cafe. daca mai primesc vreun link pe mess, arunc un ochi. internetul cel malefic, care nu mă lăsa să dorm noaptea, s-a cumințit. e instrument de lucru. dar nu mai puțin indispensabil…

peste 100 de milioane de vizionări! atât a făcut acest filmuleț pe youtube. cum se zice Urmuz în engleză? (engleză americană)

dați buzna fără să cereți voie, săriți și vă zbenguiți, care de care mai colorate și mai tâmpite decât înșiși bătuții în cap care v-au dat drumul prin lume, nu știu de unde să vă mai închid, uneori porniți și zbierați din senin sau mă asurziți cu vreo muzică pe care nu am cerut să o ascult; nu așteptați cuminți într-un colț să vă bag în seamă, săriți în sus și țipați înnebunite și înnebunitoare după atenție la cea mai mică mișcare imprudentă a șoarecelui, îmi vârâți pe gât fără să mă întrebați promoții, discounturi, ponturi, reduceri, produse și mai știu eu ce!!!

nu mai pot

m-am săturat de voi, bannerelor expandabile pe care NU AM VRUT SĂ LE DESCHID! v-am suportat cu răbdare atâta timp, dar acum m-am săturat! duceți-vă înapoi în creierele tembele ale cui v-a scornit și infectați-le flashiform! în seara asta ați atins culmea nesimțirii – închid taburi după taburi să dispăreți și voi îmi cotropiți și următorul tab, și următorul tab, lățindu-vă peste tot ecranul și nelăsându-mă să-mi văd de treabă.

deștepților de la Head&Shoulders, aflați că MĂ SPĂLAM pe cap cu șamponul vostru. acum voi spăla cu el pe jos, m-ați pierdut de client pentru toată viața! gsp.ro, și tu ai un avertisment!

im gonna make a world wide rave someday!

i'm gonna make a world wide rave someday!

în sfârșit, amazon a trimis-o. după aproape o lună de așteptare, de altfel asumată, a ajuns în seara asta. poștașul a îndesat-o chiar în cutia de scrisori, abia am scos-o de-acolo. mi-a fost și frică să n-o rup… viral marketing it is :D!

e vorba de cartea lui David Meerman Scott, omul datorită căruia există acest blog. pentru că m-am hotărât să-l fac și să-l țin în viață după ce am citit The New Rules for Marketing and PR, o carte în care Scott ne învață cum a schimbat online-ul regulile de comunicare și promovare a produselor sau serviciilor (oricare ar fi ele).

ce este un world wide rave? mai bine îl las pe David să vă explice:

”A World Wide Rave is when people around the world are talking about you, your company, and your products. Whether you’re located in San Francisco, Dubai, or Reykjavík, it’s when global communities eagerly link to your stuff on the Web. It’s when online buzz drives buyers to your virtual doorstep. And it’s when tons of fans visit your Web site and your blog because they genuinely want to be there.”

o să creez vreodată un wwr? habar n-am, dar sincer mi-aș dori. țărișoara mea oropsită are nevoie de unul. unul sau una? că nici nu știu cum să traduc rave :P. în orice caz, are nevoie țara mea de o mișcare socială amplă care să strige: ajunge cu prostia, nesimțirea, bătaia de joc, vrem calitate, idei, cinste și bun simț!

abia aștept să o citesc. revin cu un review. viva la revolucion!

niște tipi isteți au făcut o platformă care să sorteze mesajele primite pe tweeter pe categorii.

”…TweetDeck, a free software tool that pulls messages from microblogging site Twitter and sorts them into different categories in real time.”

chestia o să-ți împartă ecranul pe coloane și o să-ți facă update la fiecare mesaj pe care îl primești. trebuie să-ți faci timp și să-i sortezi pe cei de pe tweeter pe care îi urmărești, ca să pice fiecare mesaj în coloana lui? dar dacă șeful tău se hotărăște brusc să-ți trimită un mesaj de amor pe tweeter și pică în coloana cu chestii de la muncă?

pe lângă mesaje de pe tweeter, tweetdeck va agrega si posturile de pe facebook, astfel încât o să fii informat și când un prieten mai aruncă ceva acolo, pe vreun perete.

băieții se concentrează pe viteză în transmiterea informației. în câțiva ani, dacă beau o bere și scap un damf, o să-mi dea neavasta mesaj pe tweeter să-mi spună: ”nu fii nesimțit, te vede ăla mic!” am impresia că lucrurile au prins o viteză tehnologică care depășește nevoia noastră de a le folosi. hai să vorbim peste câțiva ani și să răspundem la întrebarea: ”cu cât contribuie tweeter la fericirea ta zilnică?”

eu pariez de aici înainte pe conținut, conținutul e mama fericirii. întotdeauna a fost. ce spui, nu cât de repede se află. conținutul e cel important, viteza transmiterii și diversitatea canalelor mi se par deja rezonabile.

cred că există două perspective de-aici înainte. fie instrumentele astea de transmitere a informației se nișează, printr-o selecție naturală, și ajung să fie folosite la roșu de oameni care într-adevăr au nevoie de ele (pentru afaceri, rapoarte rapide despre întâlniri, vânzări etc.), iar de ceilalți într-un ritm mai calm. fie oamenii își schimbă stilul de viață la un nivel și cu o rapiditate nemaiîntâlnite în istorie. în cazul acesta, ne vom obișnui să ne trăim din ce în ce mai mult viețile la vedere, în public. pentru că vor știi ce fac astăzi și unde sunt nu doar familia și prietenii, ci toată lumea, în fiecare minut.

ferească Dumnezeu 😀

mă mai distrez uneori să caut pe google diverse combinații, să văd care sunt primele intrări. să zicem că vreau să dau peste un blog foarte bun de citit, un blog al cărui autor să fie un formator de opinie recunoscut, să folosească doar informații relevante, din surse credibile, și să aibă o ținută morală ireproșabilă.

prima căutare: ”blog, informație, opinie, moral”. primul – acest articol din ziarul financiar. e scris pe 10 octombrie 2008. având în vedere că este despre cum să-și facă o companie un ”blog bun” și conține subtitlul ”Informație sau opinie pe blogul companiei?”, îmi explic de ce google mi l-a dat în capul listei. articolul e ok, vorbește despre părerea celor de la BitDefender despre blogul corporate și opinia lui Bobby Voicu în privința implicării CEO-știlor în blogosferă. cei care ar trebui să fie cei mai prezenți, lipsesc.

ok, dar cum rămâne cu blogul meu echilibrat și onest, pe care vreau să-l citesc ca să-mi lumineze ziua. un blog în care opinia autorului să nu fie vândută vreunui partid, un blog care să nu facă de fapt reclamă mascată unor produse și să nu fie susținut de puști cu lăudabile interese de comunicare și show off, dar imaturi sau pierduți în detalii irelevante despre ultimele bârfe de pe net. a, a doua opțiune de la google este blogul misa. dau click la întâmplare pe un filmuleț în care Bivolaru ne împărtășește din arta binecuvântării. îmi vin în minte, ascultând comentariul lipit peste imaginile cu norișori, două fragmente din Noul Testament. Hristos zice ”rătăciți, neștiind scripturile”, iar Sfântul Apostol Pavel (e adevărat că despre taina căsătoriei, dar se aplică la orice, binecuvântare sau altceva): ”taina aceasta mare este. iar eu zic: în Hristos și în biserică!”

cum rămâne însă cu blogul meu moral și onest, informat și echilibrat, care să-mi lumineze ziua? ia să vedem dacă avem mai mult noroc cu ”blog, atitudine, romania, politica, informatie, moralitate.” primul rezultat e ăsta. despre moralitate în politică vorbește Stela Popa, din Republica Moldova. tipa scrie bine… ”Să luăm taurul comunist de coarne!” îi îndeamnă ea pe confrații jurnaliști sau oameni de media. mda, pare un blog ok, îl punem în blogroll. pagina home e aici. a doua pistă pe care mă lansează google este tot un blog basarabean. pe frații de peste Prut îi preocupă moralitatea și politica mai mult decât pe bloggerii din eterna și fascinanta.

a treia intrare este un blog care își zice ortodox.tk și care derula o campanie pentru moralitate și democrație. printre altele, acest blog ne îndeamnă să sărbătorim Dragobetele, nu Vlentine’s Day, pentru că ultima e sărbătoare importată. e amuzant că ni se sugerează să nu sărbătorim Halloween, pentru că e o sărbătoare păgână. Cred că nici Dragobete n-a fost vreun Apostol…

cam atât cu săpătura asta. mă declar oareșcum mulțumit că am găsit blogul Stelei Popa. sunt convins că există și la noi bloguri așa cum caut eu (al lui Petreanu de exemplu se și găsește la mine în blogroll din acest motiv). dar despre ce or scrie oamenii ăștia mai mult, încât să-i găsim și noi când căutăm diverse fraze pe google?

românu sunt eu.

mai precis, românu care încearcă de vreo două-trei luni să înțeleagă ce se petrece online. și compară de vreo două-trei săptămâni ce se petrece în România cu ce se petrece în țări mai web-dezvoltate. pentru a lua un exemplu la întâmplare – în America, să zicem…

twitter1

eu am văzut chestiile cu ”urmărește-mă” pe twitter pe blogurile câtorva oameni. aceștia îmi spuneau unde sunt ei și ce fac, sau pe unde au mai fost, mici pastile pe care le uitam instantaneu. și-atunci care e rostul chestiei? m-am întrebat. până mi-am dat seama că nu mă uitam unde trebuie – pe mine de fapt nu mă interesa să aflu ce face în fiecare zi vreunul din bloggeri… dar pe cine interesează? păi nu știu, pe prietenii lor apropiați, pe publicul devotat.

cu ocazia asta am identificat două categorii de urmăritori pe twitter – prieteni apropiați și cititori fideli. în ce mă privește, prietenii apropiați mă urmăresc cu un telefon sau în real life, cei aflați undeva la semi-distanță mă urmăresc pe face-book. adevărul e că în acest moment twitter nu-mi satisface nici o nevoie urgentă…

dar înțeleg că satisface nevoia de a știi unde se află cutare vedetă a vreunui urmăritor. de când am citit cartea asta a lui david meerman scott, new rules for marketing and pr, am început să-mi doresc așa umpic să vreau să știu ce mai face omul, pe unde e… deci îl urmăresc pe twitter, pentru că nu pot să-l sun și nici el nu-mi prea dă sms. probabil că mai sunt câțiva oameni pe care îi admir și e care i-aș urmări, lucrurile or să se urnească și pe contul meu la un moment dat.

în acest moment însă, pentru a încheia, eu simt că twitter e mai mult o chestie de fițe pentru noi. oamenii nu-l folosesc pentru că au nevoie. iar dacă îl folosesc doar așa, că e cool, în curând o să uite de el, pentru că au alte mijloace mai la îndemână să socializeze. sau poate că treptat twitter va inlocui sms-ul…

pe de altă parte, sunt convins că pentru scott, de exemplu, sau alții ca el, twitter e un important instrument de stabilire și păstrare a unor contacte. e o metodă de a a-și comunica activitatea unui public interesat, în așa fel încât să-l scutească să mai caute pe google. deci mă mulțumesc cu postura de urmăritor. și să fac update-uri sporadice, pentru că nu are rost să anunț de fiecare dată în eter: acum îmi fac un ceai, acum a fiert apa, acum pun plicul, acum îl scot…

am găsit un mini-studiu despre twitter in România aici.

hai să vedem ce găsim dacă google-im cuvintele ”studenți” și ”bucurești”. păi nimerim în pagina asta, care e chiar a Universității din București. oare ăsta să fie principalul mijloc de informare al studenților din București? sau site-ul pe care ei îl frecventează cel mai des? ca să găsească informație de tipul ăsta…

și eu cred, ca toată lumea, că studenții se uită din când în când pe site-ul UB să vadă dacă se mai întâmplă ceva prin facultate ce ei ar trebui să știe – cum ar fi când se dă un examen sau când se depun nu știu ce formulare. dar oare ce caută studenții pe google? care sunt cuvintele cheie pe care le introduc cel mai des?

era să zic ”uau”, prima dată – ”ce tare e UB, e prima în lista dată de google…” da, dar sudenții cărora li se adresează UB nu caută ”studenți” si ”bucuresti” pe net. ar fi foarte tare dacă google i-ar trimite pentru studenți în pagina universității când caută acele cuvinte care chiar îi interesează. atunci probabil și pagina ar arăta altfel.

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva