You are currently browsing the tag archive for the ‘politica’ tag.

Thomas Kuhn vorbește despre știința normală ca despre acea perioadă din istoria unei științe, în care cercetătorii lucrează într-o paradigmă îndeobște acceptată și încearcă să armonizeze rezultatele observațiilor / cercetărilor lor cu teoria (paradigma) admisă de majoritatea membrilor comunității științifice.

în momentul în care observațiile empirice par să contrazică flagrant ceea ce zice teoria (ex. observațiile lui Galilei nu erau coerente cu ipoteza imobilității Pământului), survine în istoria respectivei științe o criză. dacă observațiile nu mai pot fi armonizate cu teoria, în cele din urmă cercetătorii vor schimba paradigma. vor revizui, adică, unele adevăruri de ordin foarte general, care stau la baza întregii științe. vor reconsidera cadrul teoretic. vezi Einstein, care a schimbat modul în care oamenii înțelegeau fizica până la el.

nu vreau să țin o lecție de filosofia științei, nu sunt nici pe departe calificat. vreau doar să fac o analogie între perioadele tipice de știință normală, care survin după revoluțiile științifice, și perioada istorică care a survenit Revoluției din ’89 la noi. nu știu cum s-a făcut, dar perioada asta de după Revoluție a fost una de criză normală.

nu e nevoie să încep eu să înșir bubele românești și bolile cronice ale societății. se ocupă de asta puținii jurnaliști rămași cu preocuparea de a fi câine de pază, nu de a susține sau dărâma câte un candidat sau partid în campanii. bubele sunt multe, bolile sunt sufocante, exasperante, par fără leac. suntem săraci, corupți, rasiști, limitați, necivilizați, nervoși, neinformați, violenți, nemulțumiți, depresivi și alte chestii nașpa.

cred că știu de ce. pentru că Revoluția din 1989 nu a însemnat și schimbare de paradigmă. am răsturnat un om și am rămas în inerția unui sistem. căruia i-am dat alt nume, alte haine, dar care a perpetuat aceleași obiceiuri. revoluția noastră a fost incompletă, aproape că-mi vine să zic că a eșuat, în momentele mai negre. durează crâncen de mult să ne așezăm într-o paradigmă normală – social, cultural, politic. durează al naibii d emult să apară primii politicieni despre care să simți că au în cap un program prin care să reformeze un sistem, nu să servească niște interese.

ca de obicei, întrebarea mea e: bun, am înțeles toate astea! acum ce facem? mergem la vot? are vreo importanță, simțim că schimbăm ceva? ne mai uităm la TV la certurile lor interminabile, la politica asta jegoasă, suburbană?

ne uităm, înghițim în sec, mergem și-i ștampilăm… n-avem ce face. încă o dată, cred că traiul social decent, liber, nu este pentru noi, cei de 30 de ani. îl putem pregăti, dacă ne încăpățânăm să nu ni se facă lehamite, copiilor noștri, peste alte 20 de primăveri.

campanie veselă vă doresc!

al doilea răspuns remarcabil pe care l-am primit pe facebook a venit de la George. George nu are blog, pentru că e avocat :D, dar mi-a scris așa:

”Eu cred ca tocmai aceste discutii libere despre oamenii din spatiul privat, despre ce-i mana pe ei in lupta, despre placinte si despre razboi, despre pasiuni – astea mi se par interesante, la ele ma pot raporta ca la modele si in ele ma regasesc si caut sprijin. Entuziasmul nu prea apare in discursul despre viata publica si cred ca tocmai asta face bine B-Cafe, da o portie de entuziasm si de incredere in noi si in frumusetea oamenilor din jur.”

după degetul pe rană pus de Sandra, a venit punctul pe i de la Geo. nu doar că discutăm mult și facem prea puțin, dar toate aceste discuții sunt foarte

NE-constructive.

mai mult decât atât, sunt demoralizatoare. în fiecare zi auzim la televizor sau citim pe ziare, bloguri, site-uri de știri despre tot felul de nenorociri, de greșeli, de incompetenți care vor duce țara de râpă etc. imaginea noastră despre viețile noastre în țara asta este una foarte proastă.

și-mi aduc aminte de ce-mi spunea Alex Belenyi, când i-am luat interviu, despre experiența lui din Venezuela. sud-americanilor în genere li se părea că un om este foarte dubios dacă își vorbește țara de rău. să-ți critici țara de față cu unii străini era privit ca un gest de lașitate, dezonorant. cred că în Venezuela sunt departe de a primi lapte și miere la robinet, dar cred că un patriotism înflăcărat și o conștiință a specificului stilului lor de viață îi ajută să ducă existențe mai puțin deprimante / deprimate.

prin urmare, nu ajunge să discutăm mai puțin și să facem mai mult, sau măcar să înțelegem mai bine ce e de făcut. mai trebuie să ne împodobim șuetele și cu modele luminoase; mai trebuie ca în discuțiile noastre să-și facă loc și exemplele pozitive, încrederea, speranța. cu alte cuvinte, nu cred că vom deveni oameni de acțiune și ne vom schimba viețile până nu vom avea motivația necesară.

iar motivația, of!, nici ea nu vine din senin. vine de la oamenii pe care îi întâlnim, de la cărțile citite (în fond, niște întâlniri și ele – cu natura umană în variatele ei manifestări), de la filmele văzute etc. conform punctului pe i pus de Geo, să ne uităm la oameni admirabili și să-i admirăm activ. pentru că schimbarea în bine are nevoie de mai mult decât analiză (țară de talk-show-uri, asta suntem!).

are nevoie de inspirație și de pasiune!

zilele trecute, am pus o întrebare pe facebook legată de B-Cafe: e deranjant că multe dintre interviuri o iau, la un moment dat, pe panta discuțiilor despre starea societății românești? fără să vrem, eu și interlocutorii mei ajungem să vorbim despre România, cum e ea și cum ne-ar plăcea mai mult să fie, de ce stăm aici și nu plecăm, ce avem valoros și ce e de cacao. mă temeam ca B-Cafe să nu devină un site prea politic (în sens etimologic – adică să se ocupe prea mult de treburile cetății) și am vrut să știu ce simt și ceilalți.

în general, cei care mi-au răspuns s-au declarat de acord cu discuțiile despre România și români, atâta vreme cât se ajunge la ele firesc, fără să forțăm nota. două răspunsuri însă au pus degete pe rană și puncte pe i. ele sunt interesante nu doar pentru cei care urmăresc ce se întâmplă pe B-Cafe, ci și pentru cei pe care îi preocupă discuțiile de multe ori sterile despre ce e de făcut ca să trăim mai bine în țara asta.

Sandra mi-a scris așa:

”Imi place ca se discuta si despre starea Romaniei, daca persoanele intervievate au ceva destept si relevant de spus pe tema asta, why not. Cred ca ar fi util daca ai putea extrage de la cei ce discuta subiectul si niste action steps concreti, ce propun ei practic pe baza observatiilor pe care le au despre mediul in care traim. Discutii despre Romania sunt multe, dar nu asa multe care sa se si termine cu un „how to” sau un „to do” :)”

deget pe rană: suntem buni să despicăm firul în 4 (tetrapilotomiști desâvârșiți, cum s-ar zice), dar de împletit habar nu avem să împletim ceva. știm că în România e nașpa, avem idee și despre cum ar trebui să fie. dar așteptăm ca lucrurile să pice din cer: oamenii să se schimbe, politicienii să-și facă treaba, vânzătoarele să zâmbească. ei bine, toate astea nu se vor întâmpla prea curând de la sine.

poate simțim că nu e ceva ce depinde de noi, că pur și simplu ne sunt încălcate niște drepturi la o viață decentă; suntem mințiți, agresați, furați. e un sentiment înșelător. adevărul e că suntem foarte rost informați, că ne resemnăm că așa e România și nu ai ce-i face. nu știm să ne cerem drepturile, nu știm să ne asigurăm că ne sunt respectate.

respectarea drepturilor cetățenești nu a venit de la sine nicăieri în lume. nici măcar în civilizațiile spre care ne uităm cu jind pacea și bunăstarea nu sunt de la sine înțelese. plătești mai mult pentru spitale, plătești mai mult pentru polițiști și profesori și orice altceva. muncești mai mult și ai mai mult. pentru că ai învățat să ceri mai mult.

prin urmare, lecția numărul 1: nu e așa simplu să ceri. trebuie să știi ce și să înveți cum. în momentul în care vom cere astfel încât să nu fim refuzați, vom primi.

despre al doilea mesaj de pe facebook în partea a II-a, că deja m-am lungit. se vede că mai am de învățat…

nu fac analiză politică. sunt prea mulți analiști pe la televizor sau chiar pe internet, ca să mă mai apuc și eu să despic în patru fire despicate deja în douăzeci. nu susțin vreun partid, nici nu știu dedesubturi, nu sunt bine informat. îmi voi spune doar o părere naivă, ca și cum am trăi într-o țară unde să-ți permiți să fii naiv.

presupunând deci că am trăi într-o țară psihic stabilă și că oamenii care o conduc ar acționa pe cât le-ar sta în putință rațional, iată de ce cred că a greșit PSD-ul, la un nivel foarte principial, elementar.

știți ce a făcut PSD-ul, nu? mai întâi a făcut Boc o chestie: l-a dat afară din Guvern pe Nica, ministrul de Interne. motivul pe care l-a invocat pentru a-l da afară: cică nu era bun. nu știu dacă era motivul real, dar ceva adevăr cred că conținea, pentru că nu am auzit să-l ridice nimeni în slăvi pe Nica. ba Nica a și-a dat singur cu scândura în cap, anunțând că alegerile vor fi fraudate. cum să anunți că alegerile vor fi fraudate de pe postul de ministru de Interne? (asta e însă greșeala lui Nica).

în sfârșit, ce-a făcut PSD-ul. i-a zis lui Boc: man, dacă îl dai afară pe Nica, toți miniștrii noștri își dau demisia și guvernezi, scuze de expresie, cu doamna mă-ta! Boc l-a dat afară pe Nica, miniștrii PSD și-au dat demisia. deci PSD a ieșit de la guvernare.

unde e greșeala aia elementară, de principiu? păi să presupunem că gașca mea de băieți de la bloc și gașca prietenului meu Bogdan de la blocul lui decid să formeze împreună o echipă de baschet. fiecare contribuie cu cei mai buni băieți. pentru că Bogdan joacă bine, sau are relații printre organizatorii de turnee, sau pur și simplu așa iese când tragem lozurile din pălărie, Bogdan ajunge căpitanul echipei.

Ion face parte din gașca mea de băieți și joacă pivot. conform unui algoritm, noi am stabilit că o gașcă va avea anumite posturi din echipă, cealaltă gașcă va avea alte posturi. Bogdan zice că Ion e un prost pivot. bine, e adevărat că Ion i-a pierdut lu Bogdan o mingie și i-a îndoit ghidonul la bicicletă. dar așa zice Bogdan, și el e căpitanul. ce facem noi, băieții din gașca blocului meu? păi propunem alt pivot, care să satisfacă exigențele căpitanului.

dacă noi credem că Bogdan e rău intenționat și cere schimbarea lui Ion cu un alt băiat dintr-ai noștri doar de florile mărului, putem să-i spunem. el va spune că nu. dacă nu-l credem, într-adevăr, ne solidarizăm cu Ion și rupem gașca. să se ducă ei la competiții cu echipa lor.

numai că un guvern nu e o echipă de baschet formată din două găști de bloc. într-un guvern, trebuie să faci ce zice premierul. premierul e incompetent, duce țara de râpă? ce-ai căutat în guvern cu el?!?

… și eu scriu despre călătoria în Israel. pe lângă că mă ocup cu montarea interviului cu AG Weinberger și publicarea lui pe B-Cafe, mai fac dreg una alta din trebile cu care ne ocupăm la Youngminds, mai scriu și prelucrez fotografii de prin locuri prin care tare bine mi-a părut să ajung… pe lângă toate astea, zic, mai aud câte ceva.

îmi trec vag pe la urechi zvonuri că stă să crape guvernul. pe la 9 dimineața ai guvern, pe la 11 coaliția e ca și deșirată, pe 12 Băsescu e salvatorul națiunii, pe la 2 Geoană e la fel de… ambiguu, pe la 5 Udrea, pe la 7 Vanghelie, pe la 8 Berceanu, pe la 9 încă avem guvern și o scrisoare deschisă către premierul său, dar așteptați surprizele pe care ni le rezervă ziua de mâine, pentru că nici nu știți ce pierdeți.

nu prea am nimerit bine momentele cheie din cursul evenimentelor, așa-i? pentru că nu există momente cheie. e o ciorbă lungă, din care și spectatorii și actorii cred că gustă de-acum cu aceeași scârbă, doar că unii pe bani mai mulți decât alții, sau mai degrabă unii pe banii celorlaltora. guess who is who…

concluzia nu este că mai bine să nu te intereseze. se cuvine să te intereseze tot ce-ți poate afecta viața, fericirea, libertatea. dar în dozele potrivite. românii cred prea multă în ce se spune la televizor. politica nu se face doar acolo. politică fac și eu, când caut oameni demni să-și spună poveștile care să-i motiveze și să-i încurajeze pe alți oameni că nu au rămas singuri într-o țară de nebuni.

politică e să-ți faci treaba bine la locul tău de muncă, oricât de prost ai fi plătit, și să poți zâmbi pe banii aceia de mizerie. politică e să ai puterea să cedezi locul în autobuz când politicenii oficiali nu și-ar ceda unii altora nici locul de veci. Băsescu, Boc, Geoană, Udrea și compania sunt niște preșcolari la politică – adevărata politică o fac oamenii sănătoși la cap într-o țară bolnavă.

să scriu despre călătoria în Israel și mai zăbovesc la pozele făcute acolo, și să le împărtășesc și cu alții, să vorbesc despre ceva ce cred că merită făcut și te dezvoltă și te duce mai aproape de ce ar fi bine să fii – asta e politică. baba arde cu vâlvătăi, țara muncește pe tăcute, discret, fără să apară la breaking news.

mă mai distrez uneori să caut pe google diverse combinații, să văd care sunt primele intrări. să zicem că vreau să dau peste un blog foarte bun de citit, un blog al cărui autor să fie un formator de opinie recunoscut, să folosească doar informații relevante, din surse credibile, și să aibă o ținută morală ireproșabilă.

prima căutare: ”blog, informație, opinie, moral”. primul – acest articol din ziarul financiar. e scris pe 10 octombrie 2008. având în vedere că este despre cum să-și facă o companie un ”blog bun” și conține subtitlul ”Informație sau opinie pe blogul companiei?”, îmi explic de ce google mi l-a dat în capul listei. articolul e ok, vorbește despre părerea celor de la BitDefender despre blogul corporate și opinia lui Bobby Voicu în privința implicării CEO-știlor în blogosferă. cei care ar trebui să fie cei mai prezenți, lipsesc.

ok, dar cum rămâne cu blogul meu echilibrat și onest, pe care vreau să-l citesc ca să-mi lumineze ziua. un blog în care opinia autorului să nu fie vândută vreunui partid, un blog care să nu facă de fapt reclamă mascată unor produse și să nu fie susținut de puști cu lăudabile interese de comunicare și show off, dar imaturi sau pierduți în detalii irelevante despre ultimele bârfe de pe net. a, a doua opțiune de la google este blogul misa. dau click la întâmplare pe un filmuleț în care Bivolaru ne împărtășește din arta binecuvântării. îmi vin în minte, ascultând comentariul lipit peste imaginile cu norișori, două fragmente din Noul Testament. Hristos zice ”rătăciți, neștiind scripturile”, iar Sfântul Apostol Pavel (e adevărat că despre taina căsătoriei, dar se aplică la orice, binecuvântare sau altceva): ”taina aceasta mare este. iar eu zic: în Hristos și în biserică!”

cum rămâne însă cu blogul meu moral și onest, informat și echilibrat, care să-mi lumineze ziua? ia să vedem dacă avem mai mult noroc cu ”blog, atitudine, romania, politica, informatie, moralitate.” primul rezultat e ăsta. despre moralitate în politică vorbește Stela Popa, din Republica Moldova. tipa scrie bine… ”Să luăm taurul comunist de coarne!” îi îndeamnă ea pe confrații jurnaliști sau oameni de media. mda, pare un blog ok, îl punem în blogroll. pagina home e aici. a doua pistă pe care mă lansează google este tot un blog basarabean. pe frații de peste Prut îi preocupă moralitatea și politica mai mult decât pe bloggerii din eterna și fascinanta.

a treia intrare este un blog care își zice ortodox.tk și care derula o campanie pentru moralitate și democrație. printre altele, acest blog ne îndeamnă să sărbătorim Dragobetele, nu Vlentine’s Day, pentru că ultima e sărbătoare importată. e amuzant că ni se sugerează să nu sărbătorim Halloween, pentru că e o sărbătoare păgână. Cred că nici Dragobete n-a fost vreun Apostol…

cam atât cu săpătura asta. mă declar oareșcum mulțumit că am găsit blogul Stelei Popa. sunt convins că există și la noi bloguri așa cum caut eu (al lui Petreanu de exemplu se și găsește la mine în blogroll din acest motiv). dar despre ce or scrie oamenii ăștia mai mult, încât să-i găsim și noi când căutăm diverse fraze pe google?

aproape că îmi vine să-i iau apărarea Elenei Băsescu. nu știu dacă ar merita. am auzit că ar candida pentru un loc în Parlamentul European. la drept vorbind, nu știu nici dacă are ce căuta acolo…

buchet

dar am auzit azi la radio guerilla o discuție între Dobro/Craio și Daciana Sârbu, care este parlamentar european și pare, după tone of voice să înțeleagă ce se petrece pe la Bruxelles. discuția era despre faptul că sunt foarte puține femei în politica românească și că, dacă ar fi mai multe, peisajul ar deveni mai aerisit. Daciana a mușcat repede momeala și a adoptat o poziție destul de feministă – da domle, clar, femeile sunt mai delicate, ar aduce un suflu nou…

poate da, poate nu. în orice caz, mi-au devenit clare două lucruri în timp ce ascultam discuția:

1. Românii sunt în continuare misogini ca naiba. dacă un politician cu cravată verde și șosete mov asortate la cămașa albă spune o prostie pe post, e în dreptul lui; am impresia că femeile din politică sunt mai ușor vânate și ironizate pentru ce spun. treci la cratiță! știți refrenul…

2. (și de asta am început de fapt cu Elena Băsescu, al cărei nume nu putea lipsi din discuție) Mulți, dacă nu cumva și mai mulți, dintre politicienii bărbați din parlament sau din alte structuri mioritice sunt sub ”succesurile” Elenei ca discurs public. numai că nu apar la televizor să-și expună perlele. și dacă ar apărea, oricum nu s-ar face atâta tam-tam, că nu-s fată de președinte.

în concluzie, Băseasca aia mică poate fi compătimită pentru că a intrat în gura lumii fără să fie neapărat cu mult mai prejos, nici mai presus, decât restul faunei politice. ceea ce nu înseamnă neapărat că trebuie s-o trimitem la UE…

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva