You are currently browsing the tag archive for the ‘primavara’ tag.

deci.

e 1 Martie. adică a venit primăvara (ăia cu primăvara astronomică să ne mai scutească, noi ne luăm după mărțișor). venirea primăverii, după mine, nu e o chestie siropoasă și glamorous, de piți. că dacă ar fi așa, noi toți masculii feroce ar trebui să ne dorim numai nămeți cât casa și vânt rece și crivăț și viscol și frig.

pentru această zi minunată de început de primăvară am două recomandări. ambele sunt practice și vă vor face să vă simțiți bine.

nr. 1: curățați-vă tastatura calculatorului. eu mi-am scos azi toate tastele și am măturat bine sub ele. era groaznic de mizerabil pe-acolo. de doi ani de zile nemăturat… încercați fie și numai să scuturați bine tastatura ținându-o cu capul în jos. veți fi surprinși de cât poate să cadă din ea.

nr 2., mai ceva ca nr. 1: dăruiți un mărțișor unei persoane care nu se așteaptă să primească un mărțișor de la voi. reacția va răsplăti gestul cu vârf și îndesat.

păi, s-aveți o primăvară frumoasă >:D<

adică soare. verde. păsări. aer. soare. senin. soare. pescăruși veseli pe dâmbovița. soare. hai și flori. primăvară, frate! energie. soare !!! poftă de viață. speranță că om evada cumva din anost și banal și mioritic PRIMĂVARĂ!!!!!! soare.

uite-așa, cu guilty pleasures – deșănțat de contrastante:

astă-primăvară, când mă bucuram că se încălzește și se înseninează, scriam de zor despre plimbări prin parc și micile bucurii ale muncilor de primăvară la bloc, ale întoarcerii păsăroaicelor din alte țări etc. la un moment, mi-am dat seama că lumea ajunge pe blog căutând pe google diverse chestii legate de primăvară.

ei bine, să vedeți surpriză: încep din nou să am trafic dinspre google pe ‘primăvară’. cred că oamenii încep să-i ducă dorul primăverii trecute sau sunt nerăbdători să-nceapă alta. asta m-a dus cu gândul la întrebarea de prin oracolele copilăriei: ”care este anotimpul tău preferat?”

se zice că te simți cel mai bine în acea perioadă a anului în care te-ai născut. vorbeam într-un timp cu Bogdan despre asta – el e născut în aprilie și zice că e dependent de soare. când vine primăvara simte că are energie, îi vin idei, se apucă să plănuiască tot felul de proiecte. cred că el caută pe google ‘primăvara’ în fiecare zi…

eu, în schimb, sunt din lotul de septembrie. și se potrivește. mie îmi place când îngălbenesc frunzele, când se coc strugurii, merele, perele (ah, ce-mi place să mănânc pere în toamna târziu, chiar iarna; le ține bunică-mea de la Vâlcea în beci, la răcoare, și se îngălbenesc cu totul și se înmoaie puțin, de parcă le pătrunde răcoarea aia), așa – și gutuile se coc, și prunele deja au viermi :P.

și să nu vă supărați, da-mi place și când plouă, mărunt și cenușiu. pământul respiră, se odihnește, e ca un duș prelungit pentru el. și în zilele alea ploioase îmi vin gândurile mai serioase, mai filosofice, hmm hmm.

după niște zile ca acelea simți mai bine gustul soarelui. Jerome K. Jerome exclama pe undeva prin Trei într-o barcă sau Trei pe două biciclete: ”oamenii, aceste ființe solare!” ce-mi place! Eu! EU! eu sunt ființă solară! o ființă solară care ține și cu ploaia… păi, cred că ”toamna” e răspunsul meu la întrebare.

cred că mă găsesc într-un proces acut de îmburghezire. burghezul este cel care cunoaște micile bucurii ale vieții de oraș, deliciile traiului tihnit. urban, de cetate. dimineața anunța o zi mohorâtă – ploua și în fața geamului meu se zgribuleau doi porumbei cam ciufuliți.

după-amiaza a scos însă lumea din casă. și pe noi. văd că ne place să ne plimbăm prin parc, să ne zgâim la lume și să bârfim ținutele și obiceiurile, mai mult sau mai puțin urbane. cum ar fi mâncatul semințelor din mers și aruncatul cojilor, tot din mers, cu un scurt ”ptiu” grațios.

ne plac copiii care aleargă în soare și le flutură vântul de primăvară zulufii. nu ne plac părinții care îi bat la cap și încearcă să-i învețe tot felul de reguli, tratându-i absurd ca pe niște oameni mari. ”eu te-am avertizat că vei răci dacă alergi și transpiri, dar tu nu m-ai ascultat, ca de obicei!” sau ”ți-am explicat că trebuie să apeși pedalele dacă vrei să înaintezi!”

ne plac bătrânii cuminți care se plimbă îngândurați pe alei, băbuțele vorbărețe care ies în cârduri la aer, cuplurile cărunte care se țin de mână. nu ne plac dezaprobatorii, acrii, certăreții, insinuatorii cu ”tineretul din ziua de azi”, când tineretul sunt puștoaicele de 7-8 ani bucuroase că le-au luat părinții role.

am auzit o replică în trecere pe lângă niște tineri: ”cu bun simț în România nu prea merge!” ba merge! n-ai înțeles nimic din plimbarea asta prin parc, din soarele ăsta de primăvară! fraiere…

pe 20 a început primăvara astronomică. adică primăvara în care inflația va atinge cote astronomice? să vedem…

primavara

s-a deschis sezonul la greve. 15.000 de sindicaliști afiliați la cartel Alfa vor picheta astăzi sediile prefecturilor și Ministerului Muncii din toată țara. sunt nemulțumiți că o ordonanță guvernamentală le taie din sporuri. eu am impresia că reprezentanții Băncii Mondiale nu sunt tâmpiți. ei au recomandat eliminarea sporului de vechime. aflu că la stat se mai dă spor pentru cunoașterea unei limbi străine. parcă trăim în filme cu proști…

”…reprezentantii institutiei au recomandat inclusiv eliminarea sporului de vechime din salariu si cresterea salariilor de la stat in functie de concurenta cu pozitiile similare din mediul privat.”

interviu cu SOV în EVZ. parcă de data asta nu mai e așa dominator cum a fost în interviul de acum câteva zile pe hotnews.

I.L.: Vă simţiţi cel puţin moral responsabil (pentru prăbușirea FNI)?
Nu mă simt responsabil de absolut nimic. Scumpa mea, uită-te în jur, City Bank, UBS, Merryl Lynch…

I.L.: Dv. aţi spus că poporul român trebuie să fie mândru că este contemporan cu dv.
Şi nu v-a plăcut? Ha, ha, ha. Am spus altceva: că poporul român trebuie să înveţe să convieţuiască cu mine. Când am fost întrebat de ce nu plec din ţară, am spus, cu cinismul care mă caracterizează, că veţi fi obligaţi să învăţaţi să convieţuiţi cu mine.

M.M.: Vă întâlniţi cu Voiculescu şi Patriciu?
Nu. Cu onestitate: cred că ne dispreţuim reciproc.

din Gândul aflăm că lui Iliescu îi place de Crin Antonescu și că regretă că nu e în PSD. ar fi un bun candidat la președinție. după părerea mea, Antonescu nu regretă la fel de mult că nu se află în PSD. Udrea se declară dezamăgită că noul președinte al PNL și-a începu mandatul cu un atac la Băse. păi cu să începi cursa pentru Cotroceni, dacă nu cu o lansare de ouă răscoapte către principalul competitor?

dacă te uiți la peisajul declarațiilor oamenilor politici în acest an, ai impresia că ai ieșit la joacă prin parc și habar nu au că vine furtuna. tot auzim îndemnuri la responsabilitate și programe economice de criză, dar explicațiile economice sunt în continuare acoperite de jeg. fiți atenți aici – guvernul suedez nu se încurcă cu salvarea SAAB! îmi tot zic de vreo lună de zile: criza încă nu a ajuns la noi, sunt doar averse prevestitoare. dar o să ne scuture zdravăn, măcar de-ar scutura și niște scaune pe care stau unii cu nuci seci în loc de creier…

și dacă tot răsfoim New York Times, să aruncăm un ochi în curtea vecinilor americani – a acestor proști care conduc lumea printr-un noroc chior… administrația vrea să cumpere bad assets pentru a mai ușura povara băncilor. dar nu cumpără și gata – are un plan. poate că SOV are dreptate când spune în același interviu: oamenii de afaceri vor scoate țara din criză. Obama așa pare să creadă…

”The plan relies on private investors to team up with the government to relieve banks of assets tied to loans and mortgage-linked securities of unknown value. There have been virtually no buyers of these assets because of their uncertain risk.”

numai nepricepuți avem în țara asta? proiectul pentru noul cod civil ar conține niște prevederi care ar putea face din România destinația exotică a cercetătorilor din domeniul medical care nu au unde să facă experimente pe oameni. treziți-vă băi amețiților și faceți-vă că lucrați!

câteva mii de oameni au participat la înmormântarea lui Ion Dolănescu. îmi place că fiu-său Ionuț a cântat la înmormântarea tatălui său ținând în brațe copilul pe care răposatul și l-a dorit foarte mult. ieri la o stație OMV am auzit o discuție între angajați, în timp ce alimentam… – am fost și eu acolo la Ateneu unde l-au pus, am aprins și eu o lumânare; – hă, te-ai dus până acolo să aprinzi o lumânare? – adică de ce nu, a fost un mare cântăreț…

Craiova i-a căpăcit pe cei de la CFR cu 4-1, aseară. frații Costea au marcat amândoi. Constantina Diță Tomescu a câștigat cursa de 10 km prilejuită de maratonul de la Tokyo.

cam așa se vede primăvara asta. cam tensionat, parcă. hai la treabă, o săptămână bună!

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva