You are currently browsing the tag archive for the ‘protest’ tag.

am emoții pentru protestul de astăzi. repet: joi 21 Mai, 12.00, Ministerul Educației.

sunt 788 de mebri ai cauzei AVEM NEVOIE DE LOGICA pe facebook. mă întreb câți din ei vor apărea mâine în fața Ministerului Educației, să strige și să sufle în fluiere pentru o cauză în care li s-a părut că cred. și au dat câteva click-uri pentru ea. 10% să vină, mi s-ar părea un procent surprinzător de bun.

80 de oameni care au ieșit în stradă împinși de puterea convingerii lor că logica este de fapt alt nume pentru: gândire critică, libertate, cunoaștere, independență, judecată cu mintea proprie. vor fi oare măcar atâția, să-și unească glasurile cu cele ale elevilor alertați de profesorii de logică, în frunte cu domnul Săndoiu?

eu cred că vor fi mai mulți elevi decât oameni în toată firea. și mai cred că asta înseamnă ceva foarte grav: că ei sunt mai responsabili de ce se întâmplă în școlile noastre decât suntem noi, cei aflați la vârste la care ne-am putea trimite copiii la școală sau deja o facem… mai precis: că ei își asumă această responsabilitate cu mai multă hotărâre și maturitate decât noi.

petiții online și click-uri – e prea puțin. dacă nu ieși în stradă să spui că nu ești de acord cu orice năstrușnicie mai trece prin capul cuiva care se face că muncește, te păcălești. nu protestezi  – tot ce încerci să faci este să te aduci pe tine în postura de a crede că ai un cuvânt de spus.

spune-l! altfel e un cuvânt mort!

(articol publicat inițial pe www.logicaebuna.wordpress.com)

Anunțuri

posterul e pus pe flickr la dimensiunea lui reală. e un A4. puteți să îl descărcați, să îl printați și să îl lipiți pe unde aveți drum. vă așteptăm să protestăm, joi la ora 12.00 în fața Ministerului Educației.

logica

am creat o cauză pe facebook pentru păstrarea orelor de logică în programa de liceu. nu înțeleg ce e încapul ministrului Andronescu (ce interesantă e limba română) și al celor de la MEC, de vor să o scoată. cauza, pe care o găsiți aici, a adunat 50 de membri la sfârșitul primei ei zile de existență. mă declar mulțumit.

am văzut că s-au alăturat cauzei oameni pe care nu-i cunosc, de care n-am auzit. e un sentiment plăcut că niște necunoscuți împărtășesc aceleași valori. îmi propun ca dimineață să dau o raită prin profilurile lor. puțin dezamăgit că numai 15 din cei 83 de prieteni ai mei de pe facebook au ”semnat”. hai fraților, vă aștept, că deocamdată mai harnici sunt alții, chemați de alții în ajutor!

vrem-logica-inapoi

sper ca după Paști lucrurile să se închege într-un protest organizat. și pașnic, desigur :). dacă aveți idei de banere, vă rog nu le țineți pentru voi! eu m-am gândit la cel de mai sus. voi căuta în zilele următoare să ilustrez cât mai bine, cu linkuri utile, pozițiile celor implicați.

îngrijorarea mea cu privire la susținerea publică de care se va bucura sau nu această inițiativă este următoarea: mulți nu au făcut logică așa cum se cade în liceu și au impresia că e o materie plicticoasă și ininteligibilă. asta nu e vina logicii, să ne înțelegem. e vina celor care o predau sau a programei prost întocmite – teoria medievală a termenilor, definiții și clasificări inutile etc., în loc de logica predicatelor și alte lucruri mai utile și mai interesante.

deci, dacă tot veni vorba, păstrați logica și îmbunătățiți predarea ei. ok? sper că ne-am înțeles…

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva