You are currently browsing the tag archive for the ‘scrisoare catre un manelist’ tag.

domnul meu,

mă adresez dumitale ca unuia care a văzut mai multe în viață, ca unuia care a trecut prin momente grele, s-a bucurat, a cântat, a băut și a plâns. dumneata ai prins vremurile lu Ceașcă. ai văzut cum merge treaba pe pile, ai simțit pe pielea lu matale ce înseamnă să nu fii băgat în seamă, să nu dea nimeni doi bani pe tine. atunci ți-ai zis: ia mai duceți-vă voi naibii și lăsați-mă în pace, toți care mă scuipați în cap, nu meritați decât să vă fur!

să nu înțelegi greșit, nu te fac hoț! dar știu de unde vine lipsa dumitale de respect, disprețul dumitale pentru instituții, pentru orice organizare cu reguli pe care nu stă nimeni să le impună cu bâta. vine din faptul că viața ți-a refuzat prea multe. o casă în care să-ți crești copiii? greu, muncă multă pe bani puțini. o mașină în care să-i plimbi, să-i duci la munte sau la mare? un vis frumos, dar înecat în aburii de alcool plătiți cu câțiva lei suta de grame. o călătorie cu soția undeva în străinătate? ce e aia, străinătatea pentru matale a fost la ”la țară” sau ”la iarbă verde”, distracții comuniste și la îndemâna oricui.

și pentru că statul ăsta ți-a refuzat atâtea sau nu ți-a dat ocazia să faci mai mult cu viața lu matale, pentru că oamenii au fost răi și meschini, ce ți-ai zis? aha, deci așa stau treburile? fiecare pentru el! păi ia să trag și eu pentru mine și pentru ai mei. ia să nu-mi pese mie de alții, cu regulile lor. ia să mă simt eu bine în corpul meu și la nivelul pe care mi l-ai prescris mie, statule care mi-ai dat școală și loc de muncă așa cum mi-ai, și asistență socială și mai știu ce mi-ai dat tu, că n-au fost oricum prea multe… ia să scuip eu pe stradă, ia să trag eu un pipi la colț de bloc, că oricum orașul ăsta e un mare maidan.

ia să-mi cânt eu viața asta mică și prăpădită în felul meu, în manelele mele. pentru că manelele mă lasă să visez la lucruri care îmi plac mie și pe care le înțeleg eu: bani mai mulți, munciți sau făcuți prin șmecherie, respect, femei care să mă iubească, oameni care să mă admire, lux, valoare… și muncă, pentru că multe manele zic despre cât de greu e și cât muncesc ca să-mi țin familia.

așadar, domnul meu manelist bătrân, fie că te văd coborând din Audi-ul Q7 cu lanț gros la gât, fie că urmărești cu ochi flămânzi un puștan de bani gata care-și ia o banală șaormă pe care matale nu ți-o permiți, uite ce-am vrut să-ți zic:

știu că ai avut o viață grea. înțeleg despre ce îți vorbește această muzică dumitale și de ce o asculți. mie nu-mi place muzica asta, așa cum lu matale nu-ți place Mozart sau Massive Attack. dar avem, așa îndepărtați cum suntem noi doi, ce discuta. și cam asta ar fi discuția noastră, în 2 cuvinte:

prea își bat joc de țara asta, prea mult promit și nu fac nimic să se țină de cuvânt. prea ne iau de fraieri. a venit vremea să ne dăm copiii la școală. și să-i învețe acolo carte, să știe mai multe decât noi și să nu se lase prostiți. să le predea logică la liceu, aia e!

Anunțuri

dragă manelistule,

i-am scris unui confrate de-ai tăi, dar nu mi-a răspuns. cred că a fost și vina mea, cel puțin în parte. Bogdan mi-a atras atenția (într-o discuție particulară), că nu eram cu totul sincer în scrisoarea aceea. pe la final, spuneam cam așa: ”mi-e teamă că te-am plictisit”. prin asta zicea prietenul meu Bogdan că mă dau în vileag. adică se vede că nu e o scrisoare către un manelist, e o scrisoare de formă, prin care vreau să-i amuz pe prietenii mei intelectuali…

mie nu-mi place cuvântul intelectual. intelectual… de parcă ceilalți n-ar avea intelect. intelectul e chestia aia care te face deștept, citit, cum ar veni. probabil că intelectualii au pretenția că ei își cultivă intelectul… adică citesc cărți, se uită la emisiuni d-alea grele, văd numai filme în care nu se-ntâmplă nimic și ascultă scârțâieli la vioară. treaba lor.

eu nu sunt intelectual, nu-mi place numele ăsta. am respect pentru toți oamenii culți. cultura înseamnă mai multe chestii, și citit cărți și văzut filme și ascultat muzică grea, dar și multe altele. există și o cultură a poveștilor, o cultură a bunului simț, a respectului pentru lucrul bine făcut. uite la maestrul Johnny Răducanu, pe care l-am luat aici pe post de poștaș și l-am rugat să-ți aducă scrisoarea asta – ce om cult era! om umblat, trecut prin toate țările. a dat mâna cu toată lumea, i-a auzit pe toți cântând.

cultura înseamnă respect, asta e. un om cult are respect față de lucrul făcut cu multă muncă, pentru că lucrurile valoroase nu ies așa, dintr-o dată, fără efort. știi și tu, când încerci să cânți ca Adrian Minune, că nu îți iese. sau nu-ți iese din prima. vreau să-ți spun că dacă respecți ce e valoros arăți că ești un om cult. ce e valoros e greu de făcut, cere multă muncă. ușor e să înjuri și să râzi de tot ce nu înțelegi. de aia e greu să respecți liniștea, să respecți gândurile sau privirea pe geam a călătorului din tramvai, să-i respecți pe ceilalți, să nu faci orice îți vine ție să faci, în public, cum ai tu chef.

uite, mie îmi place cum cântă Johnny, mai sus. ție îți place mai mult de Adrian Minune și cum aruncă ăia cu bani în el. e ok, mie nu. dar nu intru peste nunta ălora să le spun că Adi Minune e varză și că ei sunt ridicoli că se fâțâie în maiourile alea pe-acolo. ar sări pe mine să mă ia la bătaie, nu? de ce nu sare lumea în tramvai pe ăia care dau maneaua la maxim pe telefon și-și bagă și-și scot? de frică, uite de ce. pentru că o femeie care vine singură de la muncă nu se pune cu o gașcă de 5-6 băieți slobozi la gură. numai că tot cei 6 ies în pierdere, ascultă-mă pe mine. merg mai departe și se păcălesc că sunt șmecheri, că ei sunt tari în gură.

ia întreabă-i cât au în buzunar? ce mănâncă acasă? câți frați sunt? cât de greu le este? o să vezi că își ascund problemele în spatele manelelor date tare. vor și ei să pară cineva. dar ar avea mult mai mult de câștigat dacă ar sta în banca lor, ar păstra liniștea. dacă s-ar duce la școală. sau ar face cumva să devină oameni culți.

gândește-te la ce ți-am scris. te-am pupat, ai grijă!

dragă manelistule,

ce mai faci? eu sunt foarte obosit. mai devreme m-am întors de la Slatina, unde am fost într-o mică excursie la mânăstirea Brâncoveni. frumoase mânăstirile din Slatina – cel puțin Brâncoveni și Clocociov (unde am fost acum două săptămâni și unde am dormit și azi noapte) mi-au plăcut foarte mult.

îți scriu pentru că m-am gândit în ultima vreme destul de mult la tine. m-am întrebat cum te afectează criza, ce părere ai despre ea, dacă ți-e frică și dacă găsești în tine forța să speri că vei trece cu bine peste și vei avea o viață mai bună în curând. poate vei fi surprins să primești aceste rânduri de la cineva pe care nu îl prea cunoști, pe care nu l-ai văzut nici la nunți, nici la botezuri, nici prin discotecile în care petreci tu în fiecare week-end. totuși, eu te cunosc destul de bine, te-am urmărit și te-am studiat.

lupa

pentru că tu nu ai habar cine sunt, dă-mi voie să-ți spun câteva cuvinte despre mine. eu sunt tânărul bucureștean care a terminat o facultate oarecare, să zicem facultatea de filosofie. filosofia e chestia aia în care despici firul în patru și te gândești la tot felul de lucruri foarte generale, care nu prea au legătură cu viața de zi cu zi, cum ar fi dacă putem să dovedim existența lui Dumnezeu sau mai știu eu ce. nu-ți bate capul, nu e important…

am o mică afacere sau sunt angajat într-un domeniu pentru care nu m-am pregătit neapărat. dacă sunt mai norocos, fac ceva ce-mi place și serviciul meu nu mă stresează prea tare, dacă nu – stau toată ziua la birou și-mi urăsc șeful. locuiesc cu chirie sau cu părinții; dacă am un apartament al meu, muncesc din greu să-l întrețin sau să plătesc rata la bancă. nu sunt tipul de bani gata care îi bușește X5-ul lu taică-su. am și eu necazuri, bucurii, iubesc, mă plâng că nu-mi ajung banii să mă-nsor, trag de mine să produc mai mult și să ofer mai mult. principala informație pe care ar trebui poate să ți-o transmit este însă că eu nu ascult manele.

motivul pentru care nu ascult manele este că nu-mi plac. ție știu că îți plac și respect preferințele tale muzicale. nu sunt dintre cei care strâmbă din nas când află ce fel de muzică asculți, nu sunt un intelectual care se crede superior. de fapt, acesta este și motivul din care îți scriu: să-ți comunic că încerc să te înțeleg. știu că în această muzică tu găsești exprimarea trăirilor, ambițiilor, sentimentelor, dezamăgirilor și speranțelor tale. știu că ea îți dă uneori puterea să mergi mai departe, că o melodie poate face să-ți pară suportabilă o zi în care iubita te-a părăsit pentru cel mai bun prieten. mi se întâmplă și mie să recurg la astfel de tratamente când sunt supărat – e un gagiu pe care îl cheamă Sting, de exemplu, care le zice destul de meseriaș despre dragoste și gelozie…

vezi bine, că te înțeleg înseamnă și că mă preocupă foarte tare motivele din care noi suntem certați, sau ne evităm. nu știu dacă te-ai gândit la asta, dar muzica nu are nimic de-a face cu asta, la urma urmei. e vorba de modul de viață pe care unii dintre cei care ascultă manele, ca tine, îl au și îl manifestă în public… acesta mă deranjează și ți-aș spune vreo două cuvinte despre el. în primul rând, e ridicol când prietenii tăi îmi pun ultima melodie a lui Guță în tramvai, pe telefon. spune-le că am și eu un telefon mai performant ca al lor, care scoate mai mulți decibeli. mai spune-le că uneori am o poftă nebună să ascult Mozart în trafic, dar știu că nu toți din jurul meu ar aprecia muzica lui, deci mă abțin.

pe urmă, mărturisesc că nu înțeleg de ce trebuie să înjure – prietenii tăi manelari, nu tu – atât de tare în același tramvai, să se laude cu apetitul lor sexual sau cu dimensiunile organelor genitale – despre care cred că nu sunt așa de băgăcioase și de potente cum susțin toți… mama mea e nevoită să asculte în fiecare zi conversațiile lor publice despre curve și futaiuri. pot să pun pariu că nu așa vorbesc la ei acasă, în fața mamelor lor.

mai sunt câteva probleme și cu scuipatul pe stradă, cu pipăitul fetelor și urlatul în public. mă rog, nici eu nu sunt perfect. poate că te-am călcat pe picior când am trecut spre ușă, poate mi-a scăpat o înjurătură în trafic, pe care n-ai auzit-o din cauza bașilor dați la maxim… dar cred că ar trebui să încercăm și eu și tu și prietenii tăi să ne facem viața împreună în acest oraș cât mai ușor de suportat. hai, te rog, vezi cum faci să le explici și lor…

mi-e teamă că te-am plictisit. mai am să-ți comunic și alte gânduri, dar le amân pentru o altă scrisoare. până atunci, nu uita că bunul simț și o grijă cât de mică pentru confortul și liniștea celui de lângă tine nu te sărăcesc, nu te fac să arăți mai prost în ochii nimănui. dimpotrivă, te ridică. dă sonorul mai încet la telefon și vei crește tu în ochii mei.

promit ca data viitoare să-ți explic cum te prostesc cei despre care crezi că sunt modele demne de urmat în viață, cei pe care îi învidiezi, cu care vrei să semeni. ei îți vând peun preț aparent de nimic iluzia unei vieți fericite la care nu vei avea niciodată acces, pentru că nu-ți vorbesc exact despre lucrurile care te-ar putea face fericit: dragostea, respectul, simțul comunității, grija față de alții și de problemele lor.

gândește-te la un singur lucru, ca să te fac curios. dai 1 leu sau 2 pe un ziar din care afli cum s-au mai înjurat doi vedeți în ultima vreme sau cine de cine a mai divorțat. e puțin? știu că pare puțin, dar ce primești pentru leul ăla e nimic. pe când tu ești mulți, asta e principala ta calitate, în ochii celor care se strâmbă în fel și chip pe sticla televizoarelor sau prin ziare. ei se îmbogățesc cu leul tău.

mai vorbim. ai grijă de prietena ta, nu mai umbla cu toate bagaboantele.

pa!

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva