You are currently browsing the tag archive for the ‘vasile muraru’ tag.

când eram copil, îmi plăceau scheciurile în care apărea cu maestrul Nae Lăzărescu. cred că mă atrăgea aerul lor de români blazați, care respiră principiul ”ce să-i faci?! n-ai ce-i face!” prin tot ce zic, prin fiecare gest.

după câțiva ani de Revelioane de-ale lor și de lecturi de-ale mele, scheciurile nu mai păreau așa amuzante. cred că crescusem, râdeam la alte glume. (ăsta e un subiect interesant – la ce glume râdem și când). în orice caz, pe Nae și Vasile îi asociam cu actorii hazoși, care spun pe un ton heirupist și ”din popor” glume despre situația politică sau defecte omenești.

ei bine, când am avut ocazia să-l întâlnesc pentru prima dată pe dl. Vasile Muraru, am rămas paf. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

eu cu Vasile Muraru, la a treia întâlnire B-Cafe, de la ora 16.30, în Que Pasa, pe strada Gral. David Praporgescu nr. 12. dacă ai timp, vino să-l cunoști mai de aproape pe omul Vasile Muraru. merită.

de ani buni, în fiecare duminică iau masa în familie. pe la 13-14 mâncăm. pe urmă, vreo oră e pentru siestă. cam după 16 însă, eu simt nevoia să ies undeva în oraș, într-o cafenea liniștită, la o discuție cu prietenii.

și de-aia am zis: ce-ar fi să și fac asta? mai ales că tot îmi scormoneam mintea cum să-i întâlnesc pe cititorii B-Cafe-ului cu oamenii pe care i-am intervievat, pe viu. că poate sunt curioși să-i cunoască și în carne și oase. și poate eu reușesc să le mijlocesc întâlnirea asta.

așa că: Duminică, 10 Ianuarie, la ora 16, în cafeneaua Switch de pe Smârdan nr. 41, vă aștept, băutori de cafea sau nu, la prima întâlnire B-Cafe off-line (în traducere: în carne și oase).

invitați speciali sunt actorul Vasile Muraru și jurnalistul George Stanca. Citește restul acestei intrări »

Poster cea mai fericita fata din lume

am fost, am văzut, ne-a plăcut. mulțumim domnului Vasile Muraru pentru bunăvoință și felicităm actorii, regizorul și toată echipa. de văzut!

pentru că ne-am învârtit pe-acolo, pe la avanpremieră, eu Nikonul și Ștefania, am făcut și câteva poze, ca niște adevărați reporteri de film.

Vasile Muraru

Vasile Muraru

Andreea Bosneag

Andreea Bosneag

Violeta Haret-Popa

Violeta Haret-Popa

Regizor si actori

Regizor si actori

Sala plina, film bun!

Sala plina, film bun!

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva