leapșa de la Brightie se găsește aici. și ea spune așa: ”Care sunt meseriile pentru care aproape că n-ai pune pleoapă pe pleoapă nopţile, de nerăbdare s-ajungi iar la slujbă?”
până la a începe să le înșir, am de făcut un mic comentariu – meseriile cele mai meseriașe sunt cele care nu-ți cer să te întorci la slujbă, cele care au loc peste tot. adică: oriunde ești, e și meseria ta cu tine. Seth Godin (autorul cărții Tribes, pe care v-o recomand cu căldură) a trăit următoarea întâmplare. era în concediu pe undeva printr-un loc exotic. învârtindu-se prin holul hotelului, a dat peste un computer conectat la internet și s-a așezat să-și verifice emailul, curios cum a mai evoluat ultimul lui proiect în absența sa.
în acel moment, un cuplu a trecut prin hol și ea i-a șoptit lui: săracul om, nici în concediu nu are parte de liniște! își verifică emailul… Seth a vrut să să se ia după ei și să le strige: voi sunteți nefericiți, pentru că aveți slujbe în cadrul cărora primiți emailuri de care vă ascundeți când plecați în concediu; slujba mea e atât de faină încât mi-e dor de ea și când sunt plecat de la birou.
înțelegând leapșa lui Brightie în acest spirit (în care, sunt convins, a și fost gândită), iată răspunsul meu:
1. profesor. e ceva nemaipomenit de frumos și de înalt, dar din păcate nu m-am născut pentru treaba asta. musai să ai har. nu știu dacă te salvează vreo metodă (te ajută dacă ești talentat, dar nu îți dă talent). profesorii sunt cei care reușesc să se pună în pielea celui care nu știe și parcurg împreună cu ei drumul spre știință, după care îi lasă liberi. eu am avut binecuvântarea să dau peste un profesor în viața mea: Gabriel Săndoiu.
2. filosof. atâta doar că nu pot să văd chestia asta ca pe o meserie. știu doar că filosofia e ceva din care nu mă voi opri vreodată.
3. scriitor. asta încă nu mi-am pierdut nădejdea să devin. e, din nou, ceva nemaipomenit de greu. scriitorul este omul care te duce într-o lume în care tu începi să te plimbi firesc, pe care o găsești făcută de-a gata, dar la construcția căruia el a muncit de i-au sărit capacele, până la cel mai nesemnificativ detaliu.
4. orice meserie mai pământeană care are de-a face cu îngrijirea cailor, care sunt minunați.
5. ghid. să fii ghid trebuie să fie genial. aș zic eu.
6. cel-care-le-arată-oamenilor-oameni-așa-cum-sunt-ei. nu știu exact care meserie din cele existente se ocupă de asta (jurnaliștii ar trebui, în orice caz, să-și propună așa ceva). dar știu că asta încerc să fac cu B-Cafe și că de un an de zile încoace abia m-am încălzit. na, că mi-am făcut și reclamă!
leapșurile astea se dau mai departe, nu? păi, hai să zicem că trebuie să o preia niște oameni mai tineri și mai entuziaști ca mine: D-ra Ralu, un Băiețel și un Roboid. spor!
writeman.wordpress.com 
6 comentarii
februarie 18, 2010 la 10:59 am
brightie
🙂 cand am venit in bucuresti in 2000 eram convinsa ca voi fi profesoara de romana – in directia asta ma indrumasera toate profesoarele de romana din gimnaziu/liceu (toate una si una). cam in zece minute frate-miu mi-a facut visul arsice si apoi l-a adunat si l-o aruncat la cos. argumentul lui nr. 1 erau banii putini. eu am luat decizia bazandu-ma pe argumentul doi: cum stapanesti 30 de copii? stiam ca n-am sa reusesc pentru ca nu am suficienta rabdare.
asadar, bratara asta de smarald a ramas undeva intr-o vitrina ca o fotografie facuta in concediu in care iti strecori capul cu zambet cu tot intr-o pictura ce infatiseaza o printesa in marime naturala. stii ca n-ai fost printesa niciodata, dar pentru o foarte scurta vreme ai fost foarte aproape. 🙂
februarie 18, 2010 la 11:31 am
writeman
fiecare printeasa are castelul ei 🙂
februarie 18, 2010 la 5:32 pm
Micawber
Pana la urma, tot mai bine e sa fii rentier.
februarie 18, 2010 la 6:17 pm
D-ra Ralu
Să trăiţi, şefu’, se face 😀
februarie 19, 2010 la 12:23 pm
Doina
Mi-ai adus aminte de vremuri, pe care multi le trateaza cu dispret, de fapt necunoscandu-le, adica dinainte de 89(nu sunt nostalgica dar erau si unele lucruri bune).
Am lucrat intr-un atelier de proiectare (am terminat facultatea de electronica), fiecare inginer avea proiectul sau, dar ne consultam intre noi cu multa prietenie si fara interese materiale sau de sefie. In perioadele de verificari tehnice, la camera climatica spre exemplu, desi cred ca acum e greu de crezut, veneai la serviciu uneori si duminica daca iti venea cate o idee si voiai sa o incerci.
Din pacate acum s-a distrus la absolventii de orice tip de facultate interesul moral pentru profesie, dorinta de a face un lucru bine si corect. Metoda actuala de distrugere a fost diabolic de simpla: au taiat in carne vie industria, institute de cercetare si invatamantul… locurile de munca fiind greu de gasit. Orice absolvent incearca sa se plieze pe ceea ce se cere la locul de munca, atat de greu gasit, si nu pe ceea ce ii place.
De frica zilei de maine oamenii fac orice pentru un loc de munca, la urma urmei orice guvernare a stiut si stie sa distruga exact dreptul la munca.
V-as recomanda poezia „Doina” a lui Eminescu…
februarie 19, 2010 la 12:30 pm
writeman
Doina, cred ca e adevarat ce spui, numai ca m-as feri de generalizari exagerate. ”orice absolvent” etc. și eu sunt absolvent – și fac cu totul altceva decat ce am absolvit. (nu că nu mi-ar plăcea ce am absolvit 🙂 ) fac ceva ce îmi place și rămân și până la 3-4 dimineața la birou.
nu o lua ca pe o polemică, ci ca pe un îndemn la a vedea și lucruri bune, chiar și azi. și nu mă dau pe mine ca exemplu decât pentru că e cel mai la îndemână. sunt mulți în situația mea. toți prietenii mei apropiați sunt oameni pasionați de munca lor. dar e adevărat că asta ține de caracterul lor și de educația pe care a primit-o fiecare, nu de sistemul care ii incurajeaza.